Eveniment
Dosar penal pentru şoferul care a condus băut şi a provocat ACCIDENT la Alba Iulia. Au fost distruse terasa unui local şi patru maşini

Potrivit IPJ Alba, vineri, 6 mai, în jurul orei 15.10, pe Calea Moţilor din Alba Iulia, G.S.Ş., de 48 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Miceşti – Alba Iulia, s-a angajat în depăşirea unei coloane de autovehicule, într-o zonă în care această manevră este interzisă, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie din Alba Iulia.
În urma impactului, ambele autoturisme au ricoşat în parcarea din faţa unui local public unde au avariat două autoturisme parcate şi terasa localului.
Din accident nu au rezultat victime omeneşti, iar în urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru G.S.Ş. a rezultat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de G.S.Ş., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Vezi şi FOTO UPDATE: ACCIDENT în Alba Iulia, pe Calea Moţilor. Carambol cu patru maşini implicate şi terasa unei pensiuni distrusă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News