Eveniment
Dosarul de corupţie al agentului de poliţie din Teiuş, Ioan Eugen Popa, din nou în faţa judecătorilor Tribunalului Alba
Magistraţii Tribunalului Alba judecă, luni, dosarul agentului din cadrul Poliţiei Teiuş, Eugen Popa, acuzat de fapte de corupţie. La termenul din 26 martie, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei în vederea audierii de martori şi a stabilit un nou termen pentru 23 aprilie.
Reamintim că, în legătură cu acest dosar, procurorii DNA au demarat o anchetă, iar cercetările efectuate au dus la arestarea preventivă a şefului Poliţiei Teiuş, comisarul şef Marius Pop.
Procurorii susţin că poliţistul ar fi distrus, în 18 octombrie 2011, o amendă în valoare de 500 de lei, pe care o aplicase unui paznic din oraş, pe care îl descoperise dormind în timpul orelor de program. Agentul de poliţie ar fi distrus ulterior acest document şi ar fi întocmit un alt proces verbal, prin care paznicul era sancţionat doar cu avertisment.
Cercetările efectuate de procurori nu au putut dovedi faptul că agentul de poliţie ar fi fost recompensat în bani pentru fapta sa. Paznicul a achitat contravaloarea amenzii aplicate la Trezorerie. Parte civilă în acest dosar s-a constituit Primăria Stremţ, pe raza căruia îşi are domiciliul paznicul şi din al cărei buget va trebui acoperită suma de bani. Atât Ioan Eugen Popa – agentul de poliție care ar fi rupt procesul verbal de contravenție, cât și șeful său, ofițerul Marcel Bic (care, din declarațiile aflate la dosar, l-ar fi instigat să distrugă documentul) sunt cercetați în stare de libertate.
Ioan Eugen Popa riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 15 ani, iar în prezent are interdicţia de a părăsi ţara. Primul termen de judecată în acest dosar a fost în 13 februarie, dar magistraţii au decis amânarea cauzei. Ioan Eugen Popa riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
Citeşte mai multe despre arestarea şefului Poliţiei Teiuş, Marius Pop.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
andone
luni, 23.04.2012 at 12:47
Saracul daca asta e coruptie ce sa mai zic de cele 34 de primari care au dat firmei CONCEPT CONSULT SUMA DE 41,6 milioane lei pentru consultanta LIBERALILOR nu au patit nimic si sarcau om cu 500 lei il asteapta inchisoarea intre 3-15 cum zice articolul de mai sus.Ce Justitie dreapta avem in ROMANIA