Eveniment
Dosarul decontărilor ilegale din Apuseni: Şase mandate de arestare pentru patroni şi angajaţii firmelor de transport
Tribunalul Alba a dispus arestarea preventivă pentru şase din nouă persoane prezentate magistraţilor cu acuzaţii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri, în dosarul decontărilor ilegale de bilete de transport în Munţii Apuseni. Alte trei persoane sunt obligate să nu părăsească ţara timp de 30 de zile. Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. În acest dosar se fac cercetări faţă de şapte învinuiţi din Alba şi alţi doi din Hunedoara.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “şase dintre inculpaţii în dosarul privind fapte de fraudă, prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de euro, sunt cercetaţi în stare de arest preventiv. În data de 3.10.2013, în urma audierii învinuiţilor din dosarul privind faptele de fraudă prin care a fost cauzat un prejudiciu de peste 2.200.000 de euro, 13 dintre aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.
Procurorii au dispus măsura preventivă a interdicţiei de părăsi ţara faţă de patru dintre inculpaţi, iar pentru ceilalţi nouă au formulat propuneri de arestare preventivă.
Tribunalul Alba a emis mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile faţă de şase dintre inculpaţi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, iar faţă de ceilalţi a emis măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara.
De asemenea, prin ordonanță, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a dispus instituirea măsurilor asiguratorii, prin aplicarea sechestrului pentru sumele existente şi a popririi pentru sumele viitoare încasate de cele două societăţi comerciale cercetate, precum şi instituirea masurilor asiguratorii, prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile si imobile aparținând la cinci dintre învinuiţi şi celor două societăţi comerciale, până la concurenţă sumei de 9.862.873 lei (2.216.375 euro).
În cauză, activitățile sunt continuate, în vederea documentării întregii activităţi infracționale a tuturor persoanelor implicate”.
Propunerea de arestare preventivă s-a aflat pe rolul Tribunalului Alba joi, pentru inculpaţii Gheorghe Ţimonea, Mihai Ţimonea şi alţi şapte angajaţi sau intermediari ai firmelor „Arieşul” SA Cîmpeni şi „Cris Arieşul” SRL Baia de Arieş.
Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea următoarelor infracţiuni:
– Gheorghe Ţimonea, Mihai Ţimonea şi Aurel Olar – înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată
– Aurelian Bucea, Sorin Gligor, Voicu Cîrja, Ovidiu Bucea – complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată;
– Voichiţa Doina Iovan, Sorin Nicolae Crăciun – complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Tribunalul Alba a admis propunerea parchetului şi a dispus arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a următorilor inculpaţi: Gheorghe Ţimonea, Mihai Ţimonea, Aurelian Bucea, Sorin Gligor, Ovidiu Bucea, Voicu Cîrja.
A respins propunerea parchetului în ceea ce îi priveşte pe Voichiţa Doina Iovan, Sorin Nicolae Crăciun şi Aurel Olar. Faţă de aceştia a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.
Instanţa atrage atenţia inculpaţilor că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Sunt şapte persoane din Alba faţă de care se fac cercetări şi alte două din judeţul Hunedoara.
Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, ce va fi judecat de către Curtea de Apel Alba Iulia.
Persoanele în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Miercuri dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti din cadrul inspectoratelor de politie județene Hunedoara și Bihor, precum şi de poliţişti ai Serviciului de Operațiuni Speciale Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat simultan 18 percheziţii la domiciliile unor persoane din Alba (11), Bihor (2) şi Hunedoara (3) şi sediile firmelor de transport persoane Arieşul SA Cîmpeni şi Crinul Arieş SRL Baia de Arieş.
În baza mandatelor de aducere, au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba 16 suspecţi pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate, la domiciliile şi firmele persoanelor învinuite, au fost găsite importante sume de bani respectiv 121.395 euro, 243.517 lei şi 2300 USD, 14.080 tichete, 2 liste privind persoane cu handicap, un laptop, un calculator şi mai multe documente contabile.
Dintre acestea, la sediul uneia dintre firme au fost găsite 3.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap neprocesate (care nu au fost depuse pentru decontare) şi 10.000 bucăţi bilete pentru pensionari şi persoane cu handicap procesate pe borderouri, în perioada aprilie – august 2013, dar nedecontate.
Din cercetările efectuate până în prezent, reprezentanții celor două societăţi comerciale de transport ar fi impus angajaților ce dețin calitatea de conducători auto să realizeze venituri țintă, pe fiecare rută de transport, prin obținerea de bilete subvenționate, chiar dacă persoanele beneficiare ale acestora nu au efectuat deplasări. Pentru realizarea scopului, conducătorii auto şi-au stabilit legături cu diferite persoane din localități situate pe rutele de transport, care în schimbul unor sume de bani, obțineau bilete de transport subvenționate, ce erau ulterior folosite la decontare.
Activităţile ilicite s-au desfăşurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Bihor, Arad, Hunedoara, Cluj şi Timiş.
Prejudiciul este estimat la peste 2.200.000 de euro prin activități ilicite în domeniul transportului rutier de persoane.
La Arieșul SA, acţionari sunt Gheorghe și Mihai Țimonea. Administratorul firmei este Gheorghe Țimonea. A avut anul trecut o cifră de afaceri totală de peste 4 milioane de euro, un profit de aproape 90.000 de lei și 61 de angajați.
La Crinul Arieș SRL, sunt asociați Gheorghe şi Maria Țimonea. Administratori sunt Răzvan Emanuel și Maria Țimonea. A înregistrat o cifră de afaceri de 3,7 milioane de lei, cu 50 la sută mai mică față de 2011 şi are 21 de angajați.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Nemes
vineri, 04.10.2013 at 12:59
Dosarul decontărilor ilegale din Apuseni: Şase de mandate de arestare pentru patroni şi angajaţii firmelor de transport
Domnilor , ce rol are conjuctia ” de ” in contextul ” sase de mandate ” ?
moderatorul de serviciu
vineri, 04.10.2013 at 14:16
scuze, graba. s-a corectat
anonimus
sâmbătă, 05.10.2013 at 19:14
Nu cred ca o greseala gramaticala sa ascunda adevarul despre faptele care s-au comis la societatile in cauza, mai ales ca si calatorii aveau cunostinta despre aceste fapte.
Ati luat teapa
sâmbătă, 05.10.2013 at 23:55
Stati acolo ca acolo va este locul. Nu stiati numai sa iesiti in drum sa controlati elevi de abonamente.Dar sa le ieftiniti nu stiati. Dupa ce vau legat ati mai ieftinit ceva atunci ati putut ,poate daca va mai tine le mai ieftiniti.ATI MANCAT DESTUI BANI DE PE ELEVI .RUSINEEEEE UNFLATILOR. CA SANTETI CA PORCII DE CRACIUN.
Ati luat teapa
duminică, 06.10.2013 at 00:07
AU FOST ZILE CACI NU AM AVUT NICI 2 LEI CA A TREBUIT SA PLATIM ABONAMENTE… SI VOI VA LAFAIATI CU MILIOANE DE EURO. SI CU MASINI SCUMPE.. NERUSINATILOR.
cetatean obisnuit
luni, 07.10.2013 at 11:30
Stiu situatii cu familii unde au cate 3 copii navetisti si cu greu fac fata platilor ptr. abonamente,ba chiar isi trag de la gura ca acesti copii sa ajunga la scoala cu autobuzele bosilor sau a porcilor ,cum spune un antevorbitor, rusine lor, acum s-au trezit sa mai ieftineasca chiar un pic abonamentele,ar fi bine daca s-ar verifica,cum de numa ei pot face transpoarte aici in muntii acestia unde opamenii sunt atat de vitregiti de soarta si nu au de ales.Daca vre-un parinte avea curajul sa intrebe DE CE ESTE ACEST PRET,BOSII RESPUNDEAU ”DACA NU VA CONVINE DUCETII VOI CU MASINA PERSONALA”… RUSINE SA LE FIE…