Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Dosarul escrocheriilor cu donații: Un tânăr din Vințu de Jos care cerea bani prin apeluri umanitare false, REȚINUT de polițiști

Publicat

În urma perchezițiilor ce au avut loc joi, 22 iulie, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals informatic și înșelăciune, au fost indisponibilizate telefoane mobile, laptopuri și bani. Trei persoane au fost conduse la sediul poliției, iar un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost reținut.

La data de 22 iulie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat două percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, într-un dosar penal în care un bărbat și două femei sunt bănuiți de fals informatic și înșelăciune.

Vezi și VIDEO: Escrocherii cu donații. Trei persoane care cereau bani prin apeluri umanitare false, aduse la sediul Poliției Alba

Din cercetări a rezultat că, în perioada noiembrie 2020 – aprilie 2021, ar fi preluat și prezentat, pe o rețea de socializare, 9 cazuri ale unor persoane bolnave, care ar fi necesitat tratament medical, fără acordul acestora şi ar fi pus la dispoziţie conturi bancare personale, pentru obținerea donaţiilor.

Peste 100 de persoane ar fi efectuat viramente bancare în conturile celor trei bănuiți, iar sumele încasate nu ar fi ajuns la cazurile reale.

Vezi și VIDEO: „Vânători de donații” din Alba, săltați de Poliție. Cereau bani pe Facebook în numele unor persoane bolnave

Prejudiciul stabilit în cauză este de peste 12.000 de lei.

Cu ocazia perchezițiilor, au fost identificate și indisponibilizate 5 telefoane mobile, 2 laptopuri, o tabletă, și două unități de calculator, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională precum și suma de 624 de lei.

Cele trei persoane vizate de anchetă au fost depistate și conduse la sediul poliției.

Față de un bărbat, de 21 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de vineri, 23 iunie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Polițiștii de investigații criminale au fost sprjiniți de polițiștii Serviciului Criminalistic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax