Curtea de Apel Alba Iulia a respins, marţi, 12 august, contestaţia formulată de DIICOT Alba în dosarul fostului patron de la Jiul Petroşani, Alin Simota, acuzat de evaziune fiscală. Inculpaţii rămân cu măsurile dispuse de Tribunalul Alba, respectiv arest la domiciliu pentru Alin Simota şi control judiciar pentru ceilalţi doi.

Publicitate

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Curţii de Apel Alba Iulia transmit că instanţa a dispus “respingerea contestaţiei DIICOT – Serviciul  Teritorial  Alba împotriva încheierii penale din 6.08.2014  prin care Tribunalul Alba dispusese punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză”.

Este vorba despre revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul Alin Simota și revocarea măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpații Gheorghe Dragomir și Ioan  Tocilă, faţă de care DIICOT a depus contestaţie.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

“Prin decizia penală a Curţii de Apel Alba Iulia s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată de DIICOT – Serviciul  Teritorial Alba  împotriva încheierii penale pronunţată de Tribunalul  Alba”, se arată în comunicat.

Citeşte şi Tribunalul Alba a RESPINS propunerea de arestare preventivă pentru Alin Simota, acuzat de evaziune fiscală de 1 milion de euro. Va sta în arest la domiciliu