Eveniment
Două angajate de la o creșă din Alba Iulia, urmărite penal, după ce au amenințat și înjurat copiii
Educatoarea şi îngrijitoarea de la o creşă din Alba Iulia, acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal, sunt urmărite penal, notează Romania24.ro.
Situația a fost confirmată luni, pentru AGERPRES de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
„Organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectele T.A.D. şi C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C.pen. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit bănuiala rezonabilă că: În calitate de angajate în cadrul Creşei nr. 2 din mun. Alba Iulia, îngrijitoarea T.A.D. şi educatoarea C.D. au adresat cuvinte şi expresii jignitoare pe un ton ridicat faţă de mai mulţi copii din grupa mare”, se arată în răspunsul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia ca urmare a unei solicitări AGERPRES.
Potrivit sursei citate, activităţile de urmărire penală au fost efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia – Biroul de Ordine Publică, sub conducerea şi supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
„Precizăm că efectuarea în continuarea a urmăririi penale este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai menţionează sursa citată.
CITEȘTE ȘI: O educatoare şi o îngrijitoare de la o creșă din Alba Iulia, reclamate la Poliție. Mama unui copil i-a pus un microfon în geantă
Reamintim că în ultima lună, Primăria Alba Iulia și mai multe angajate ale Creșei numărul II Ampoi, au fost în centrul unui scandal mediatic, după ce mai multe înregistrări audio în care o educatoare și o îngrijitoare amenințau și jigneau mai mulți copii, au fost făcute publice de către un părinte.
CITEȘTE ȘI: Cum au fost ”pedepsite” angajatele creșei din Alba Iulia, care au amenințat și înjurat copiii. Rezultatul anchetei Primăriei
Primăria Alba Iulia a demarat o anchetă internă, iar în urma cercetărilor, patru angajate ale creșei au primit avertismente scrise și au fost mutate la alte creșe din oraș.
surse: Romania24.ro, Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News