Connect with us
Publicitate

Actualitate

Drept la replică- USR PLUS Alba către Bogdan Lazăr: Noi nu facem acțiuni „de ochii lumii”, ci le facem în mod serios

Publicat

USR PLUS Alba, îi răspunde într-un drept la replică candidatului ALDE Alba, Bogdan Lazăr, la comunicatul de presă: Bogdan Lazăr (ALDE): D-le Pleșa, când ați donat ultima oară? Plasma înseamnă viață!

Stimate domn, plicurile pe care le vedeți în aceste fotografii conțin un număr important de bonuri de masă pe care oricine donează sânge le poate primi. Personal, mă ocup de campania de donare de sânge desfășurată de USR Alba Iulia, campanie pe care am demarat-o încă de la începutul anului.

Ceea ce puteți observa în fotografiile de față sunt câteva din plicurile cu bonuri de masă pe care le-am primit de fiecare dată, atunci când am mers să donăm sânge eu și colegii mei. Toate bonurile primite le-am folosit în scopuri caritabile și așa vom face și de acum înainte.

Este adevărat că noi nu am ieșit public pentru a ne lăuda cu acțiunile noastre umanitare, fie ele de donare de sânge sau de alt fel. Dar aceasta se datorează faptului că noi, cei de la USR PLUS, nu facem acțiuni „de ochii lumii”, ci le facem în mod serios, pentru un scop nobil, iar nu neapărat pentru voturi sau pentru notorietate.

Avem inclusiv o evidență a persoanelor care au donat sânge la fiecare dintre acțiunile noastre de acest fel, și încurajam in mod constant atât membrii cât și simpatizantii noștrii să participe la campanii de donare de sânge!

Și nu în ultimul rând, pe această cale vă anunțăm că următoarea noastră acțiune de donare de sânge este în programată pentru ziua de 23 septembrie a.c. Și-i invităm pe toți cetățenii de bine să se alăture acestui demers. Inclusiv pe dumneavoastră vă așteptăm, desigur, însă vom lasă deoparte campania electorală și fotografiile clasice cu politicienii care fac acest lucru doar de formă.

P.S. Bunul simț ne învață că atunci când suntem într-o competiție politică, este normal să știm numele competitorilor noștri. Poate ar trebui să știți și dumneavoastră faptul că președintele USR Alba se numește Beniamin Todosiu, iar nu Teodosiu.

Nicolae Alexandru Dan Dumitru – Candidat USR PLUS pentru Consiliul Local Alba Iulia

Acest articol a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România – Organizația Județeana Alba, parte a alianței electorale “Alianța  USR PLUS”, cod mandatar financiar: 21200251

Executat de SC INDEPENDENT SRL – portal: https://alba24.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate