Connect with us
Advertisement

Eveniment

Drepturile persoanelor cu dizabiltăți vor fi plătite mai devreme în luna august. Precizările AJPIS Alba

Când intră pensiile pe septembrie

Publicat

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) anunță că plata drepturilor persoanelor cu dizabilități se va face mai devreme în această lună. Astfel, beneficiarii acestui drept nu vor fi afectați de zilele libere din perioada 12 – 15 august.

Drepturile persoanelor cu dizabilități ce vor fi plătite sunt:

  • Drepturile acordate persoanelor cu handicap în conformitate cu Legea nr. 448/2006;
  • Bugetele personale complementare acordate lunar persoanelor cu dizabilități;
  • Indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA;
  • Indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu dizabilități grav şi accentuat;
  • Indemnizaţia lunară de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual;

Potrivit AJPIS Alba, aceste drepturi vor fi plătite în 11 august, cu 3 zile mai repede față de termenul stabilit.

Dacă până luna aceasta, pentru beneficiarii care dețin card bancar, plățile se făceau în fiecare zi de 14 ale lunii, luna aceasta se vor face pe data de 11, iar pentru beneficarii care primesc aceste drepturi prin mandat poștal, dacă în mod obișnuit plățile se fac începând din ziua de 18 până la finalul lunii, în luna august se vor face începând din data 11.

Totodată în data de  8 august vor fi încasate în conturi și alocația de stat pentru copii și indemnizația pentru creșterea copilului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement