Connect with us
Advertisement

Eveniment

DSP Alba: 116 persoane izloate la domiciliu. Sunt monitorizați de două ori pe zi. Nici un caz suspect de Covid-19

dsp alba directia de sanatate publica

Publicat

Direcția de Sănătate Publică Alba informează că la nivelul județului nu există niciun caz confirmat și nici un caz suspect de infecție cu noul coronavirus (Covid-19), însă s-a luat decizia de autoizolare la domiciliu a 116 persoane.

În cazul unui pacient s-a impus carantinarea în spital, conform procedurii, după ce a călătorit într-o regiune afectată din Italia, însă rezultatele probelor analizate în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara sunt negative.

Elevă de la Liceul de Arte din Alba Iulia, în CARANTINĂ la Boli Infecțioase. Va fi internată și mama fetei. Precizările DSP

La nivelul DSP Alba a fost întocmit un tabel cu persoanele izolate la domiciliu, care este actualizat continuu. Acestea nu prezintă simptome respiratorii sau febră și sunt monitorizate telefonic de către specialiștii în sănătate publică de 2 ori pe zi, în vreme ce echipe mixte DSP Alba/IPJ Alba se asigură că respectă măsurile impuse în scop preventiv, totodată monitorizând persoanele nou intrate in autoizolare.

Toate persoanele autoizolate la domiciliu primesc procese verbale de luare la cunoștință, înștiințări cu privire la necesitatea izolării, respectiv informații cu privire la drepturile și obligațiile care le revin , pe care le semnează și de care sunt răspunzătoare, în baza prevederilor legale. Totodată aceste persoane primesc pliante recomandări de igiena personală în situația actuală.

DSP Alba a transmis către toate spitalele din județul Alba adrese privind obligativitatea asigurării echipamentelor specifice de protecție pentru întreg personalul medical propriu, cât şi pentru personalul medical care intră în contact cu persoanele autoizolate la domiciliu. S-a solicitat, tuturor spitalelor, limitarea programului de vizită.  

În cazul instituțiilor de învățământ, unitățile administrativ-teritoriale, trebuie să se asigure că există suficienți dezinfectanți și produse de igienă personală si ca se face o corecta instruire si informare .

În cursul zilei de miercuri, reprezentanții DSP Alba au participat la mai multe întâlniri alături de Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituția Prefectului, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Școlar Județean Alba, rețeaua de medicină școlară, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale, Consiliul Județean și cu alte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea unei eventuale epidemii, oferind informari, recomandari si clarificari.

De asemenea, mai multor instituții publice le-au fost transmise adrese cu recomandări și obligațiile care le revin, precum și protocoalele nationale aplicabile, respectiv legislația națională, în vederea prevenirii și limitării efectelor unei eventuale epidemii.

Totodată, DSP Alba a solicitat UAT-urilor, instituțiilor județene, precum și altor entități, publice și private, pe lângă respectarea măsurilor de igienă, să limiteze participarea/organizarea de evenimente publice cu caracter de masă și, în general, să evite frecventarea locurilor aglomerate.

Menționăm că sunt măsuri preventive, iar populația nu trebuie să se impacienteze, ci să aplice principiul precauției în luarea deciziilor.

Toate informațiile necesare pentru populație, informații pentru personalul medico-sanitar, evaluare de risc, sfaturi pentru călători, precum și situația la nivel global/națioal actualizată zilnic le găsiți pe site-ul www.cnscbt.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. albaiulian

    joi, 27.02.2020 at 15:17

    Daca le tineti si pe ele in carantina asa cum ati facut cu primarul si viceprmarul sin Sebes, care au venit dintr-o in data de 16/02/2020 dintr-o comuna care acum este INCHISA in Italia va doresc MULT SUCCES ca o sa aveti nevoie in zilele care urmeaza !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement