Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine. ÎPS Irineu, prezent la slujba de la Mănăstirea Lupşa

Cea mai veche dintre sărbătorile creştine, Înălţarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii, este singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie.

Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Astfel, Crucea a devenit un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Aceeaşi sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”. Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu El. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfanta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vada Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci, în fiecare an la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

Datini şi obiceiuri străvechi

Ziua Crucii este consideară dată ce vesteste sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui. Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor. A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep sa se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o margică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea parul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia slujeşte, duminică, la Mănăstirea Lupşa, în Munţii Apuseni

Duminică, 14 septembrie, în ziua hramului Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Lupşa, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, va sluji Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură la această vatră monahală, aflată sub oblăduirea părintelui stareţ Melchisedec Ungureanu.

Mănăstirea Lupşa are o biserică veche datând din anul 1429, biserică ce a fost resfinţită în anul 2009 (cu hramul Sfântul Nicolae), iar noua biserică are hramul Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Siluan Athonitul. Mănăstirea Lupşa a fost resfinţită în 1992.

Situată pe şoseaua Abrud – Câmpeni-Turda, Mănăstirea Lupşa este una din cele mai vechi aşezări monahale de pe Valea Arieşului. Fiind întemeiată de călugării ce sihăstreau în ţara moţilor a avut de la început un mare rol duhovnicesc pentru satele din apropiere. Călugării duceau viata isihastă în post şi rugăciune şi ţineau strânsă legătura cu Mănăstirea Peri din nordul Maramureşului şi cu mănăstirile din Moldova, de unde aduceau cărţi de slujbă.

Actuala biserică de lemn a Sihăstriei Lupşa datează din anul 1429. Ctitor este cunoscut boierul Stanislav, din familia cneazului Cândea de Lupşa. Pe la mijlocul secolului XVIII, mănăstirea avea doar câţiva călugări în frunte cu egumenul Procopie. Viaţa monahală susţinută de călugări a durat pana în 1820, când din cauza presiunilor antiortodoxe mănăstirea a fost desfiinţată iar călugării au fost alungaţi de autorităţile habsburgice. Biserica a fost folosita de greco-catolici până în 1948, când a revenit la biserica ortodoxă. Din 1948 până în 1992, a fost locaş de cult şi a aparţinut de parohia ortodoxă. În 1992 la solicitarea credincioşilor, Centrul eparhial al Alba Iuliei a reînfiinţat aşezământul mănăstiresc cu obşte de călugări.

surse: mediafax, reintregirea.ro