Echipa de fotbal CIL Blaj victorie dramatică în fața formației Poli Timișoara II. Ce spune antrenorul Daniel Tătar
Echipa de fotbal din Blaj, CIL Blaj, a ajuns la cinci victorii consecutive, după succesul obținut în deplasare, în fața formației Poli Timișoara II, scor 2-1, într-o partidă decisă dramatic în prelungiri.
Potrivit reprezentanților echipei de fotbal din Blaj, oaspeții au început bine meciul și și-au creat mai multe ocazii de a deschide scorul. Golul a venit în minutul 17, când Valentin Boldea a reușit să trimită mingea în poartă și să își aducă echipa în avantaj. Scorul de 1-0 s-a menținut până la pauză.
După reluarea jocului, formația oaspete nu a mai reușit să mențină același ritm, iar Poli Timișoara II a profitat și a restabilit egalitatea în minutul 72.
Finalul partidei a fost unul dramatic. Deși meciul părea să se îndrepte spre o remiză, oaspeții au continuat să caute golul victoriei, iar în minutul 90+4 Tineiu a reușit să înscrie și să aducă toate cele trei puncte echipei sale.
Echipa de start: Păduraru – Radu, Vodă, Boldea, Bran, A. Pîntea, Gâțan, Crivac, Lungar, Blănaru, Gallini.
Au mai evoluat: Macarie, Beza, Băican, Tineru și C. Pîntea.
„Un meci din care pot lua ca și plus doar cele trei puncte! Știam că este greu să capacităm băieții pentru genul acesta de meci, o să fie nevoie să învăț și eu, ca și antrenor, din aceste greșeli! Deși am început jocul cu ocazie singur cu portarul în minutul 2 și apoi încă 3 situații mari, în care nu am fost altruiști și asta mă deranjează! Totuși am deschis scorul până la pauză, dar după pauză nu am înțeles ce s-a întâmplat, o să aflăm la următorul antrenament și o să încercăm să reglăm problemele! Trebuie să recunoaștem că am avut noroc și că am profitat de fazele fixe!”, a declarat antrenorul Daniel Tătar.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)