Connect with us
Advertisement

EDITORIAL

EDITORIAL LIBERTATEA: Ce voia România să se facă, atunci când va fi mare

1 decembrie

Publicat

Colegul nostru, Ovidiu Hațegan, a fost invitat de Cătălin Tolontan să contribuie la un proiect dezvoltat de Libertatea.ro, prin care ziarul se deschide și pentru opiniile jurnaliștilor ”din provincie”.

”România Mare a început acum 100 de ani la Alba Iulia și am ales, simbolic, ca de acolo să vină primul invitat permanent al paginilor Libertății: Ovidiu Hațegan, jurnalist din Alba Iulia” a scris Cătălin Tolontan pe pagina sa de facebook. Editorialul de mai jos este dedicat sărbătorii de 1 Decembrie.

ed

Ce voia România să se facă atunci când va fi mare

de Ovidiu Hațegan

Nefiind profet sau scriitor de SF, Vasile Goldiș trebuie să își fi imaginat altfel România, la 100 de ani de la Marea Unire. În dimineața zilei de 1 decembrie 1918, pe când intra, în uralele celor prezenți, în Casina Militară, devenită ulterior Sala Unirii, din Alba Iulia, nici prin gând nu i-ar fi dat că, în 2018, optimismul național și patriotismul profund și mistuitor pe care-l trăia el va fi refuzat de urmașii politici, iar el va deveni pentru ei un anonim caraghios al istoriei.

„Se ivesc zorile. Ninge lin. Pe străzi defilează legiunea română, precedată de fanfara minerilor și a ofițerilor. Este o demonstrație cum nu s-a mai văzut vreodată, pe care nici un om de cultură nu se poate reține să nu o admire… Niciodată n-am văzut o asemenea masă de țărani. Este puterea ancestrală care defilează. Și toată lumea cântă… Masele așteaptă… unduindu-se ca un val puternic de oameni. Câteva momente și începe istoria…” este descrierea poetului Emis Isac, martor la eveniment.

Și istoria a început. La 100 de ani de atunci, modelul ”patrioților tineri și mici de statură”, cum erau numiți de presa vremii, nu mai funcționează.

În locul lor au apărut burțile greoaie de ministeriabil, cheliile de secretar de partid, fălcile și gușile de interlop nimerit în Parlament și, mai ales, mustățile de șmecher alimentat din rezerva națională de bijnițăreală. Nimic nu mai stă agățat în vreun principiu.

Pentru a-și atinge cele trei obiective – să facă bani, să adune putere și să nu îi prindă –, politicienii de astăzi fac orice. Pot poza chiar în mari patrioți, cu ochi umezi și palme asudate.

Ei sunt noii practicieni ai lui „prin noi înșine” și ai lui „să nu ne zică nimeni nouă ce să facem la noi în țară”. O mare confuzie, bună de hrănit orgoliul burților, dar mai ales al minților goale.

Din încercarea Generației Unirii de a duce România în zona de influență europeană și (deja) americană, a rămas doar pasiunea băieților de azi pentru monedele lor: euro și dolari.

Cu cele cinci fotografii ale lui Samoilă Mârza, realizate la Alba Iulia cu un aparat de fotografiat cumpărat după ce și-a vândut boii, și cu răspunsul la întrebarea legată de ce vrea să fie România când va fi mare, delegația română s-a dus la Conferința de Pace de la Versailles, unde Marile Puteri au recunoscut Marea Unire. Astăzi s-ar fi dus direct cu boii.

Exact ca acum 100 de ani, Alba Iulia se pregătește de sărbătoare.

Atunci, politicienii s-au urcat pe o tribună improvizată și, între oameni, într-o tăcere mormântală (obligatorie, din lipsă de microfoane), au ținut discursuri după regulile retoricii învățate la Viena sau la Paris.

Acum, în ciuda cordoanelor de jandarmi și polițiști, politicienii nici măcar nu îndrăznesc să intre în oraș, darămite să își exerseze păsăreasca politică de cartier, învățată la școala profesională de clișee de partid.

Doar președintele va trage puțin cu ochiul la parada militară, de după gardurile albastre. Noroc că, nici în cazul lui, nu se pune problema de discurs. Înseamnă că românii, deși sunt mulți, nu sunt proști.

Asta trebuie să își fi imaginat până și Vasile Goldiș, când pășea emoționat în Casină, deși nu era scriitor de SF sau profet.
Editorial publicat în Libertatea.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement