Connect with us
Publicitate

EDITORIAL

OPINIE: Prostia, virusul care bate COVID-ul. Cum se manifestă ”epidemia” în magazine și pe rețelele de socializare

lungu

Publicat

România demonstrează în aceste zile că păstrează în stare latentă, dar cronică, un virus mai puternic decât toate cele descoperite până acum de știință. Și astfel „de la vlădică până la opincă”, românii par infestați cu o maladie incurabilă: PROSTIA.

S-a manifestat mai întâi la baza societății, unde „infestații” au golit rafturile magazinelor alimentare. Făina, uleiul, spirtul, conservele, orezul, dar și hârtia igienică s-au evaporat sub invazia hoardelor de „zombi urbani”.

Au lăsat în urmă însă pasta de dinți și săpunul, uitând că în lupta cu virusul apa și săpunul sunt esențiale.

În a doua fază, prostia s-a mutat pe internet și pe rețele de socializare unde se viralizează rețete antiviruși cu lămâi din abundență, usturoi sau chiar pălinca de la 60 de grade în sus.

Cu excepția pălincii de prune care poate reușește să îți mai ucidă câțiva neuroni și mucoasa gastrică, lămâia și usturoiul ca tratamente împotriva coronavirusului sunt doar indicatori ai prezenței prostiei acute.

În a treia fază, prostia a cuprins televiziunea, unde în fuga după „breaking news”, aceasta înlocuiește deontologia profesională și verificarea informațiilor din mai multe surse.

Pe sticlă ajung tot felul de „știri” menite să continue infestarea de la nivelul întregii țări și să acutizeze panica. Iar panica nu face decât să generează acțiuni și manifestări stupide, care înlocuiesc prevenția și combaterea corectă a virusului care a aruncat lumea în pandemie.

În a patra fază, prostia a cuprins educația, iar școlile au fost închise fără ca elevii să aibă soluții serioase pentru a învăța de acasă on-line și fără a fi monitorizați.

Lăsați într-o „vacanță” picată pe neașteptate, adolescenții s-au mutat în baruri, mall-uri sau cinematografe, iar cei mai mici au fost înghesuiți de părinții disperați în diferite centre educaționale private, avide după câștig.

În ultima fază, s-a instalat pandemia de prostie și a infestat conducătorii. Totul a început cu Don Vergil, un senator care s-a plimbat inconștient mai bine de o săptămână, deși avea suspiciuni dar și simptome de coronavirus.

Și cum prostia este mai puternică decât COVID-ul, Vergil (da, așa se numește nu e o greșeală de redactare) a reușit „performanța” de băga în carantină Parlamentul, Guvernul și conducerea PNL, partid care ar trebuie să formeze un nou guvern, să guverneze, să lupte cu pandemia, lucruri din acestea „neimportante”.

Și bomboana de pe colivă a reușit să o pună nea Sică Orban, care într-o demonstrație de prostie soră că incompetența a chemat toți jurnaliștii să le spună că e posibil să fie bolnav.

M-am închinat cu două mâini și mi-am scuipat în sân gândindu-mă că nu poate fi cineva atât de virusat cu prostie. Dar se pare că realitatea e mai surprinzătoare decât coșmarul cel mai îngrozitor și România are de astăzi primul premier demis, interimar, desemnat și izolat la o vilă mișto de protocol. Iar miniștri și parlamentarii își fac în disperare teste rapide de coronavirus.

În același timp, în România normală, românii care nu au avut norocul să fie infestați de vreo funcție politică așteaptă zile în șir un test „rapid” sau sunt izolați în tabere insalubre alături de gândaci și șobolani.

În concluzie suntem o națiune infestată de prostie. Unii sunt infestați cu prostie și panică prin internet și mass-media, cei care ne conduc sunt infestați cu prostie generată de incompetență și iresponsabilitate, iar noi suntem proști că îi acceptăm și nu reacționăm.

Poate ne vindecăm la viitoarele alegeri, sau poate nu…

Dan Lungu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

4 Comentarii

4 Comentarii

  1. Tara lui Papura Voda

    sâmbătă, 14.03.2020 at 13:33

    Mai mult ca sigur nu!
    Ne place noua mocirla perpetuua, la fel de mult ca shaorma cu de toate.

  2. Aziz

    sâmbătă, 14.03.2020 at 14:25

    Mda…in opinia ta de om inteligent, nu prost, ca restul populatiei, scoala ar fi trebuit sa continue, ca sa se poata raspandi virusul pe o scara cat mai larga. Nu stiu unde ai vazut tu copii in baruri si prin mall-uri, pentru ca eu, lucrand in vanzari, le-am vazut goale. Ca nu avem solutii alternative la invatamantul institutionalizat e alta poveste, dar sa spui ca oprirea cursurilor a fost o eroare…inseamna ca esti aproape, aproape *****. Nu merita comentat tot articolul, pentru ca ar fi prea mult de scris si probabil comentariul nu se va publica.

  3. Gheo

    sâmbătă, 14.03.2020 at 15:44

    Da, foarte bine punctat.
    Scolile nu au o platforma online pentru educarea elevilor. Scoala Ciugud,comuna unde domnul Dan Lungu este purtatorul de cuvant al primariei, are acest sistem de educatie online.
    Bravo lor! Respectele mele pentru preocupare si implicare.
    Umbla vorba prin oras ca unii profesori merg la scoala.
    Pt ce? Sa aiba prezenta pentru pontaj?😀
    Ca de preocupat cu lectii, teme online sunt sigur ca nu se ocupa.
    Trist! Si teagic!

  4. cici1800

    sâmbătă, 14.03.2020 at 19:55

    WhatsApp are group call prin care sa pot face online cate cursuri vrei. Ce alt sistem educational vreti mai mult? Poate unul prin care se iau ceva se livreaza un rqhat supraevaluat si multe spagi ?
    Totul e sa te duca capul si sa stii pe lume traiesti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate