Connect with us
Advertisement

Educație

Educația sexuală în școli se va face doar cu acordul scris al părinților. CCR a respins sesizarea președintelui Iohannis

Publicat

Educația sexuală se va face în școli doar cu acordul scris al părinților. Curtea Constituțională a României a respins sesizarea președintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Legea prevede că în şcoli se vor derula, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv de educaţie sanitară, pentru prevenirea contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

„A respins, că neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea și completarea Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului”, se arată în minută deciziei CCR.

Iohannis a atacat actul normativ la CCR, spunând că, prin modul în care a fost adoptat, precum şi prin conţinutul normativ, încalcă Constituţia

Președintele susține că legea face referire la programe de „educație sanitară”, înlocuind termenul folosit în prezent – acela de programe de „educație sexuală”, subliniind că această terminologie nou introdusă impunea modificarea corespunzătoare a tuturor celorlalte prevederi din Legea nr. 272/2004.

În acest context, în opinia să, legea introduce doar o modificare de formă, fără consecințe în plan juridic.

Potrivit președintelui, din redactare nu reiese cu claritate dacă normă stabilește că programele de educație pentru viață sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor sau că educația sanitară este cea în vederea prevenirii acestora, iar prin eliminarea sintagmei „cel puțin o dată pe semestru” textul a devenit neclar.

Iohannis: Legea nu definește noțiunea de „educație sanitară”

Totuși, în ceea ce privește punerea în aplicare a legii, deficitul de personal de specializare care să predea această materie sau lipsa alocării bugetare pot reprezenta probleme majore.

Și în alte țări educația sexuală este materie obligatorie, transmite Biroul Regional OMS pentru Europa. Copiii din Portugalia învață încă de la vârstă de cinci ani despre relații de prietenie, consimțământ, și sexualitate, iar în Spania, Italia și Cipru, de la paisprezece ani, conform raportului SAFE, al Federației internaționale pentru planificare familială.

În opinia specialiștilor, adolescenții învață despre sex din filmele pornografice și de pe internet, lucru care le afectează percepția despre relații, acesta fiind unul dintre motivele pentru care este nevoie de educație sexuală în școli.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement