EDITORIAL
Emigrăm sau îi trimitem pe ei acasă?
Gata, plec din țară! De câte ori ați auzit asta în ultimul an? Dar de câte ori ați spus asta ? Chiar dacă sunt trecut de 40 de ani recunosc că am gândit-o și am spus-o de câteva ori. Și asta nu e normal. Pentru că la peste 40 de ani lucrurile ar trebui să fie “setate” deja, viața așezată pe un parcurs oarecum stabil. Și totuși aud tot mai mulți oameni de vârsta mea, cu copii, statut social și situație relativ bună că se gândesc la soluția emigrării.
Cum am ajuns aici și de ce ne gândim la așa ceva ? Cum e posibil ca la aproape 30 de ani de la Revoluție încă să nu ne găsim liniștea în țara noastră. Ubi bene ibi patria nu e pe placul meu. Și mă apucă o revoltă vecină cu furia când gândul ăsta nu îmi dă pace.
Am ajuns să nu mă mai pot uita la televizor numai ca să nu-i mai văd și să nu-i mai aud. Pe ei, pe Iordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, Vosganian și pe stăpânii lor, Dragnea și Tăriceanu. Și nu îmi vine să cred cum sunt în stare să distrugă o țară întreagă și să pună România în pericol doar ca să scape de pușcarie și să poată fura fără frică.
Toți odată, nu pe rând cum spunea Vosganian zilele trecute. Da, toți odată. PSD-iști, PNL-iști, UDMR-iști, toți odată! Pentru că să nu vă imaginați că cei din PNL sau din UDMR nu s-au bucurat pentru ororile votate noaptea ca hoții. Atâta doar că nu s-au putut bucura în parlament și a fost nevoie să aștepte până ajung la vilele lor cu piscină pentru a destupa șampaniile Cristal.
La fel cum s-au bucurat pe ascuns cei din PNL pentru salariile, pensiile speciale și beneficiile date de PSD-iști primarilor și baronilor locali. Că doar au și ei hoarda lor de primari, președinți de consilii județene și consilieri. Au și ei nevoie de “aleșii locali” în campania care vine peste 2 ani și știu că primarii adună voturile pentru parlamentari iar cercul sinecurilor se închide frumos pentru toată lumea.
Și mă întorc la gândul emigrării cu un nod în gât care nu mă lasă să îmi strig neputința. Dar azi am citit ceva care mi-a schimbat perspectiva și vreau să v-o schimbe și vouă! De ce să plecăm noi ??? Să plece ei. La pușcarie sau acasă! Fiecare după merite și după fapte. De ce să plec eu din țara mea? De ce să îmi las eu aici părinții, prietenii cu care mă văd în fiecare sâmbătă la o bere? De ce să las eu aici Mureșul meu în care am învățat să pescuiesc la 5 ani ? De ce să părăsesc eu livada plantata și îngrijită de tata? De ce să plecăm noi ?
Să se ducă ei! Să ajungă fiecare acolo unde își merită locul! Să lase locul în parlament pentru oamenii curați care s-au săturat să fie mințiți și furați!
Dar pentru asta trebuie să ne batem. Da, să luptăm cu armele lor. Să nu ne mai văicărim și să punem mâna și mințile la treabă. Dă-o dracului de pasivitate! Să nu mai aud nici un tânăr că “ se pișă pe el de vot”. Să nu mai aud pe nimeni că politica e o mocirlă. Politica e pentru oameni ca noi dacă alegem să ne implicăm. Faceți partide noi, mergeți la cele recent înființate și cereți să fiți pe liste! Când bunicii sau părinții voștri vor avea de ales între “ciume” și PARTIDUL VOSTRU pe cine credeți că vor alege ? Îi vor mai putea cumpăra atunci ? Nu cred. E singura cale să scăpam definitiv de ei.
Ca să fiu pe înțelesul millennials care ne citesc: STOP BITCHING! START ACTING!
Claudiu Alexandru Makkai
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
zoro
miercuri, 04.07.2018 at 09:07
Sa punem batele pe ei fratilor!!!!!!
Matei
miercuri, 04.07.2018 at 14:57
Violența nu e soluția, ci insistența! Eu ma întorc acasă in câteva luni și ma alătur celor din strada. Vor rezista câteva luni, dar nu pentru totdeauna. Vor scapă de pușcărie acum. Dar votam și schimbam la loc. Hai România!