Connect with us
Advertisement

Eveniment

Comunicat: Eurodeputatul Victor Negrescu (S&D), omul care a salvat pensiile românilor

Publicat

Europarlamentarul Victor Negrescu este unul dintre cei mai activi reprezentanți ai României în legislativul european.

De altfel, acesta a fost ales recent în funcția de chestor al Parlamentului European, cea mai importantă demnitate deținută de țara noastră în legislativul european.

Puțini știu însă că europarlamentarul de Alba a jucat un rol crucial în obținerea sprijinului Comisiei Europene pentru una dintre cele mai importante măsuri luate în această toamnă de Guvernul României: elaborarea noii legi a pensiilor, care va genera măriri importante încă din 2024.

Eurodeputatul român este inițiatorul schimbării regulamentelor europene care a permis modificarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență.

Printr-un demers început în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, reprezentantul Grupului S&D și al delegației române social-democrate în legislativul european și-a convins colegii să-i voteze amendamentul prin intermediul căruia toate statele membre, inclusiv România, au putut să își modifice anul acesta atât proiectele, cât și reformele prevăzute în planuri.

sigla S&D

Grație acestei reușite, România a putut să solicite scoaterea pragului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu sistemul public de pensii, care ar fi dus la înghețarea punctului de pensie până în anul 2070, redând astfel demnitatea milioanelor de seniori din România.

Victor Negrescu nu s-a oprit însă aici. Europarlamentarul a participat activ la negocierile purtate la Bruxelles, la capătul cărora s-a elaborat noua lege a pensiilor din România, susținând în discuțiile purtate cu oficialii europeni nevoia de echitate în privința sistemul public de pensii.

Fotografie împreună cu Comisarul European Nicolas Schmit responsabil de pensii și politicile sociale la nivel european

Fotografie împreună cu Comisarul European Nicolas Schmit responsabil de pensii și politicile sociale la nivel european

“Avem nevoie de o Uniune Europeană care să se preocupe mai mult de nevoile cetățenilor. Am susținut ca PNRR să nu blocheze dezvoltarea României și să afecteze pensiile românilor și am propus numeroase mecanisme de sprijin pentru seniori și grupurile vulnerabile la nivel european.

Ca urmare a unor demersuri inițiate la Parlamentul European, cu sprijinul colegilor mei din Grupul S&D, avem astăzi programe europene care finanțează sănătatea și educația.

Nu în ultimul rând, grație eforturilor noastre de la Bruxelles, avem astăzi o reglementare privind salariul minim la nivelul UE, care a contribuit la creșterea din ultimii ani a veniturilor românilor”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, responsabil al Grupului S&D pentru bugetul european.

Această reușită demonstrează necesitatea trimiterii de către cetățeni, la Bruxelles, a unor eurodeputați activi și influenți.

România nu-și mai permite experimente la nivel european. Avem nevoie de oameni potriviți la locul potrivit, care pot apăra cu profesionalism interesele României.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    miercuri, 27.12.2023 at 11:18

    Aşa-i,datortă manevrelor făcute s-a ajuns la salvarea pensiilor speciale, obiectivul numărul unu al PSD-iştilor. Bravo Negrescu ! Te aşteptăm pe liste la anu. C……a tine nu e nimeni.

  2. Pripon Marius

    miercuri, 27.12.2023 at 16:30

    Chiar ai tupeu miticule,să vii cu astfel de aberații,nu ai realizat nimic!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement