Actualitate
Eurostat: România, lider detașat în UE la creșterea lucrărilor de construcții și în luna septembrie
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 17,3%, în luna septembrie 2020 comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate joi, 19 noiembrie, de Eurostat.
În timp ce în România, lucrările de construcţii au înregistrat o creştere de două cifre în ritm anual, la fel ca şi în luna august, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în luna septembrie un declin anual de 2,5%, iar în UE au înregistrat o scădere de 2,7%.
De la o lună la alta, în septembrie 2020, comparativ cu luna anterioară, lucrările de construcţii au scăzut cu 2,9% în zona euro şi cu 2,5% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, România se situează printre ţările unde lucrările de construcţii au înregistrat cele mai mari creşteri, de la o lună la alta, cu un avans de 1,7%, fiind devansată doar de Slovenia, cu un avans de 2,6%.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România, la nivelul lunii septembrie 2020, comparativ cu septembrie 2019, volumul total al lucrărilor de construcţii s-a majorat atât ca serie brută (+18,7%), cât şi ca serie ajustată (+19,2%), ca urmare a activităţilor rezultate în lucrările de reparaţii capitale (+83,4%, respectiv +78,2%) şi al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+16,7%, respectiv +18,8%).
Potrivit INS, raportat la luna august a acestui an, în septembrie 2020, volumul total al lucrărilor de construcţii s-a majorat, ca serie brută, cu 9,8%, iar ca serie ajustată cu 1,6%.
La începutul acestei luni şi Comisia Europeană a apreciat, în previziunilor economice de toamnă, economia României va înregistra o contracţie de 5,2% în acest an, mai puţin severă decât se estima iniţial, graţie investiţiilor şi lucrărilor de construcţii. „Investiţiile au surprins cu o contribuţie pozitivă la creştere în condiţiile în care activitatea de construcţii a fost, în mare parte, neafectată de măsurile de izolare”, susţine Executivul comunitar.
sursa: agerpres.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News