Connect with us
Publicitate

Educație

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Aproape 3000 de elevi din Alba, înscriși la examen. Detalii oficiale de la Ministerul Educației și IȘJ

Publicat

Aproape 3000 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a din Alba sunt înscriși la examenul de Evaluare Națională 2020. Aceștia vor susține, de luni, în condiții speciale, probele scrise. La nivel național, sunt așteptați la examen 172.482 de elevi, potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă, transmite MEC, într-un comunicat.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Toate testele de pregătire și baremele. Modele de subiecte pentru examenul elevilor de clasa a VIII-a

Probele încep la ora 9.00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen (59 în județul Alba).

În Alba, sunt 2.998 de elevi înscriși la Evaluare Națională 2020, sesiunea 2-27 iunie. Potrivit IȘJ Alba, 106 absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă din care 28 la Limba germană și 78 la Limba maghiară.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Toate detaliile despre examenul din acest an. Reguli, calendar, modele de subiecte

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:

– măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius; în cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;

– măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;

– observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Alte măsuri:

– fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc)

– se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de examen (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;

– intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

– se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Vezi ADMITERE LICEU 2020: GHIDUL candidatului în ALBA. Numărul de locuri pe specializări și ultimele medii de intrare de anul trecut

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate