Connect with us
Advertisement

Actualitate

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Cum se depun contestațiile. Procedura pentru recorectarea lucrărilor și FORMULAR

examen teza lucrare

Publicat

De astăzi de la ora 16.00, elevii nemulțumiți de rezultatele la Evaluare Națională 2020 pot depune sau transmite contestații. Reamintim că tot astăzi, în jurul orei 13.00, au fost publicate primele rezultate la examen.

În Alba, 79,6% dintre candidați au luat peste 5 și au fost 22 de medii de 10.

Vezi REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 în Alba: 22 medii de 10. Școlile la care au fost cele mai bune rezultate

Au fost 162 note de 10, majoritatea la Română.

Vezi Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 în ALBA: Peste 79% dintre elevi au luat medii mai mari de 5, la examenul din acest an

Potrivit Ministerului Educației, contestațiile pot fi depuse luni (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și marți, 23 iunie (între orele 8:00 și 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.

Vezi AICI model cerere tip – contestație.

Candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Citește și ADMITERE LICEU 2020: GHIDUL candidatului în ALBA. Numărul de locuri pe specializări și ultimele medii de intrare de anul trecut

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Cum se rezolvă contestațiile

În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații, potrivit edupedu.ro.

“Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, potrivit metodologiei. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

Citește și MODELE de SUBIECTE la EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, clasa a VIII-a: TOATE testele de antrenament și BAREMELE la Română și Matematică

Nota finală reprezintă media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori, fără rotunjire. Nota finală este trecută pe lucrare de către președintele comisiei, în prezența profesorilor evaluatori, și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.

Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de elev la proba respectivă.

Rezultatele finale

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie, tot în format anonimizat, adică fără numele și prenumele candidatului, doar cu notele și media și codul unic de identificare, precum și școala de proveniență.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement