Connect with us
Advertisement

Educație

EVALUARE NAȚIONALĂ 2020 în ALBA: Elev eliminat din examen pentru tentativă de fraudă. Prezență de peste 90% la proba de Română

Publicat

Peste 2.800 de elevi de clasa a VIII-a din Alba au participat luni la prima probă, de Limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională, potrivit datelor IȘJ Alba. Este vorba despre o prezență de 93,9%. A fost un singur candidat eliminat pentru tentativă de fraudă și niciun caz de elev care să fi avut temperatură.

Potrivit IȘJ Alba, la proba de Română au fost prezenți 2.816 din 2.997 elevi înscriși. Au absentat 181. Niciun candidat nu a avut temperatură peste cea de referință.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: SUBIECTELE la Limba și literatura română, prima probă a examenului pentru absolvenții clasei a VIII-a

Pentru tentativă de fraudă, a fost eliminat un candidat, lucrarea sa fiind notată cu nota 1. Acesta ar fi încercat să folosească telefonul pentru a copia. Cazul a fost înregistrat la centrul de examen de la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia.

Reamintim că la probele de Evaluare Națională din acest an pot participa doar elevii care nu au avut temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius, la intrarea în centrele de examen. Pentru aceștia, va fi organizată altă sesiune, specială, din 29 iunie.

Vezi EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: Toate detaliile despre examenul din acest an. Reguli, calendar, modele de subiecte

Miercuri va fi proba de Matematică.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse electronic sau fizic în zilele de 22 iunie (orele 16.00-19.00) și 23 iunie (8.00-12.00). Pentru depunerea contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic o declarație-tip în care menționează că au luat la cunoștință faptul că nota acordată poate fi modificată atât prin creștere, cât și prin descreștere. Declarația-tip este semnată și de către părinți/reprezentanți legali ai elevilor.

CALENDAR Evaluare Naţională 2020:

15 iunie: Limba şi literatura română – probă scrisă

17 iunie: Matematică – probă scrisă

18 iunie: Limba şi literatura maternă – probă scrisă

22 iunie: afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)

22-23 iunie: depunerea contestațiilor (22 iunie: între orele 16:00 – 19:00; 23 iunie – între orele 8.00-12.00)

23-26 iunie: soluționarea contestațiilor

27 iunie: afișarea rezultatelor finale.

Reamintim că se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement