Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

EVALUARE NAȚIONALĂ 2021: Cum va fi organizat examenul pentru elevii de clasa a VIII-a, care începe în 22 iunie


Publicat

examen

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări despre desfășurarea examenului de Evaluare Națională 2021. Prima probă pentru elevii care termină clasa a VIII-a va fi marți, 22 iunie, la Română.

Vezi și MODELE de SUBIECTE la EVALUARE NAȚIONALĂ 2021, clasa a VIII-a: TOATE testele de antrenament și BAREMELE la Română și Matematică

Anul acesta, nu va mai fi triaj epidemiologic, nu va mai fi măsurată temperatura elevilor la intrarea în săli, a precizat ministrul.

De asemenea, nu vor mai fi panouri plexiglas în săli, acolo unde acestea erau montate până acum.

Însă se păstrează condiția de purtare a măștii de protecție în sala de examen. De asemenea, va fi obligatorie distanțarea.

În ceea ce privește subiectele de examen, acestea vor fi adaptate la specificul anului școlar care se încheie.

„Gradul de dificultate nu va fi mai mare sau mai mic, dar materia a fost adaptată”, a spus Sorin Cîmpeanu, potrivit digi24.ro

Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie până pe 11 iunie pentru a susţine Evaluarea Naţională. Primele rezultate vor fi cunoscute în 29 iunie, iar cele finale în 4 iulie.

Examenul – elevii pot face corecturi pe foi la Română și pot desena figuri geometrice la Matematică

Elevii primesc subiectele în formă de broșură.

Vor avea la dispoziție 15 minute pentru a completa caseta de identificare cu datele personale. Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete. În caseta de identificare, centrul de examen se completează numai în cazul în care școala de proveniență a elevului este arondată altei unități de învățământ.

Apoi vor avea alte 120 de minute pentru rezolvarea subiectelor.

Pe lângă broșură, pot să solicite şi pagini suplimentare dacă este cazul. Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev.

La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuțe a literei asociate răspunsului considerat corect.

La proba de limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă ȋn marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect.

La proba de limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază.

La proba de Matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul II poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.

La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.

La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.

CALENDAR Evaluare Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2020-2021:

7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională

22 iunie 2021 – Limba și literatura română, probă scrisă

24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă

25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă, probă scrisă

29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

29 iunie 2021 (ora 16.00 – ora 19.00) – 30 iunie 2021 (ora 8.00 – ora 12.00) – Depunerea contestațiilor

30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

REGULI pentru examen – Ordinul 5455/2020 pentru desfășurarea Evaluării Naționale clasa a VIII-a 2021 AICI

Se interzice candidaților la evaluarea națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea.

Candidații au obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop.

Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate, în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.

Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

Încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materiale interzise/ciorne/foi din lucrările scrise.

Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a evaluării naționale i le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.

Candidații vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile și mențiunea că știu că nerespectarea regulilor are drept consecință măsurile menționate.

Candidații care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise, fără a primi subiectele.

Candidații primesc subiectele numai dacă părăsesc sala după expirarea timpului maxim destinat desfășurării probelor scrise.

Verificare audio-video

Comisiile de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraudă, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile menționate din unitatea de învățământ respectivă.

Dacă, în urma verificărilor se constată existența unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, respectiv nerespectarea reglementărilor în vigoare, comisia din unitatea de învățământ ia măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, care pot merge până la acordarea notei 1 (unu) pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Comunicarea rezultatelor

Comunicarea rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

Pentru comunicarea notelor obținute la examenul de Evaluare Națională, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de Evaluare Națională care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „absent”/„eliminat din examen”, după caz.

Rezultatele examenului de Evaluare Națională ale candidaților anonimizați sunt afișate și pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării și a inspectoratelor școlare.

Corectare lucrări și contestații

În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu 1 punct, notele obținute se trec pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roșie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanța cu borderourile individuale, și se semnează de aceștia. Nota finală se trece pe lucrare, în prezența profesorilor evaluatori, de către președintele comisiei. Președintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, și semnează, nota fiind înregistrată în catalogul evaluării naționale.

În cazul în care diferența între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, lucrarea va fi recorectată de alți doi profesori evaluatori numiți de președintele comisiei. După validarea finalizării evaluării, nota finală este calculată luând în considerare cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, a celor două note/valori centrale.

Media rezultată reprezintă nota finală care se trece pe lucrare și este înregistrată în catalogul evaluării naționale. Sub nota finală semnează cei patru evaluatori și președintele comisiei.

Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită o nouă evaluare sunt consemnate într-un proces – verbal, semnat de cei amintiți anterior.

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o nouă comisie de contestații formată din doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de cea de a doua comisie de contestații este nota finală obținută de candidat.

Nota obținută în etapa de soluționare a contestaților este nota definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.

Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali al acestuia.

surse: edupedu.ro, digi24.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

ALBA: Șase cazuri COVID confirmate în ultimele 24 de ore. Incidența actualizată în localitățile din județ

Publicat

Au fost înregistrate șase cazuri noi COVID-19 în județul Alba, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de DSP Alba duminică, 13 iunie.

De la începutul pandemiei, în județul Alba, 21.369 de persoane au fost confirmate pozitiv. De asemenea, 20.566 de persoane s-au vindecat și au fost înregistrate 704 decese.

Sâmbătă, în Alba au fost prelucrate 164 probe, la SJU. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 222.095.

Lista localităților cu cazuri confirmate în ultimele 24 de ore:

Alba Iulia – 1

Baia de Arieș – 1

Câmpeni – 1

Cetatea de Baltă – 1

Ciugud – 1

Gârda de Sus – 1

Incidența cazurilor COVID la 14 zile în județul Alba este de 0,22 (anterior 0,24):

TOP localități – Rata incidenței cazurilor noi COVID-19 la 14 zile (județul Alba):

Mediul urban:

Localitate – cazuri la 14 zile – incidența cazurilor COVID-19:

Alba Iulia – 32 cazuri – 0,42 (anterior 0,43)

Câmpeni – 3 cazuri – 0,41 (anterior 0,55)

Blaj – 7 cazuri – 0,34 (anterior 0,39)

Sebeș – 11 cazuri – 0,33 (anterior 0,30)

Baia de Arieș – 1 caz – 0,26 (anterior 0,26)

Abrud – 1 caz – 0,19 (anterior 0,19)

Cugir – 4 cazuri – 0,16 (anterior 0,16)

Teiuș – 1 caz – 0,14 (anterior 0,14)

Aiud – 1 caz – 0,04 (anterior 0,04)

Ocna Mureș – 0 cazuri – 0,00 (anterior 0,00)

Zlatna – 0 cazuri – 0,00 (anterior 0,13)

Mediul rural:

Localitate – cazuri la 14 zile – incidența cazurilor COVID-19

Șpring – 5 cazuri – 1,92 (anterior 1,92)

Gârda de Sus – 2 cazuri – 1,32 (anterior 1,32)

Crăciunelu de Jos – 2 cazuri – 0,94

Cetatea de Baltă – 2 cazuri – 0,65

Ciugud – 2 cazuri – 0,62

Roșia de Secaș – 1 caz – 0,62

 

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Tranzacția prin care Orange înghite Telekom România a ajuns pe masa Comisiei Europene. Ce schimbări ar produce în piața telecom

Publicat

Tranzacția prin care Orange va prelua 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) a fost notificată oficial în această lună la Comisia Europeană, arată datele Executivului european.

Potrivit Hotnews.ro dacă tranzacția este aprobată, românii care au internet fix, TV, telefonie fixă ori pachete de servicii fix-mobile de la Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) ar putea deveni în acest an clienți ai Orange, așa cum s-a întâmplat cu clienții UPC după ce operatorul de comunicații prin cablu a fost cumpărat de Vodafone.

Orange România a anunțat în 9 noiembrie 2020 că a semnat acordul pentru achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (“TKR”), într-o tranzacție care va accelera, în mod semnificativ, strategia Orange de a deveni prima alegere a clienților pentru servicii convergente pe piața locală.

Orange va plăti un preț de achiziție total de 268 milioane €, fără exces sau deficit de trezorerie netă și considerând ajustările ce au loc de regulă la finalizarea tranzacției, ce corespunde unei valori economice a companiei de 497 milioane €, reprezentând 100% din capitalul Telekom Romania Communications și incluzând baza de clienți convergenți.

Telekom România este al doilea cel mai mare jucător de pe piața de servicii fixe de telecomunicații din România, cu o cifră de afaceri de 622 milioane €, raportată în 2019.

Prin infrastructura de rețea pe care o deține, TKR oferă servicii de telefonie fixă, internet în bandă largă și televiziune pentru 5 milioane de clienți, în timp ce 90.000 km de rețea de fibră optică conectează aproximativ 3 milioane de gospodării.

De asemenea, oferă servicii convergente fix-mobil pentru aproximativ 881.000 de clienți, la 30 iunie 2020, ca urmare a unui contract MVNO cu Telekom Romania Mobile.

Acești clienți vor migra către rețeaua mobilă Orange România după finalizarea tranzacției.

Datele Comisiei Europene arată că tranzacția Orange-Telekom România Communications (fostul Romtelecom) a fost notificată oficial în data de 8 iunie 2021.

Data provizorie stabilită pentru luarea unei decizii de către Comisia Europeană este 13 iulie 2021.

Ce s-ar schimba în piața de comunicații prin preluarea operațiunilor fixe ale Telekom de către Orange

Orange a anunțat în data de 9 noiembrie 2020 că a semnat cu grupul elen OTE acordul pentru achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) la prețul de 268 milioane de euro.

Telekom Romania Communications este deținută de grupul elen OTE (54,01% din acțiuni) și de statul român (45,99% din actiuni).

Dacă tranzacția primește aprobarea Comisiei Europene și a Consiliului Concurenței, ar însemna că românii care au internet fix, TV, telefonie fixă ori pachete de servicii fix-mobile de la Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) ar putea deveni de la sfârșitul anului viitor clienți ai Orange, așa cum s-a întâmplat cu clienții UPC după ce operatorul de comunicații prin cablu a fost cumpărat de Vodafone.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

ASTĂZI: Fanfara din Petrești începe seria concertelor de promenadă. Paradă muzicală, în Parcul Tineretului din Sebeș

Publicat

Fanfara din Petrești începe seria concertelor de promenadă, menite să însuflețească, prin accentele vechilor șlagăre cu influențe săsești, atmosfera serilor de duminică.

Potrivit reprezentanților Primăriei, concertul de promenadă se va derula sub forma unei parade muzicale, în Parcul Tineretului din Sebeș, începând cu ora 19:00.

Activitățile și concertele în aer liber ale Fanfarei din Petrești sunt susținute de Primăria municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: Avem și noi tulpină indiană. Ne dorim ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, crede că România se va confrunta cu al patrulea val al pandemiei: „Ce ne dorim este ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare”.

Invitată în emisiunea ,,InSecuritate” de la Aleph News, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a vorbit, despre Programul Naţional de Secvenţiere, existent şi în România, dar şi despre o posibilă revenire, în contextul pandemic, al celui de-al patrulea val.

„Cred că dacă este să ne uităm şi cum a evoluat pandemia anul trecut, cu o creştere a cazurilor în toamnă şi, mă rog, o evoluţie ciclică în acest an şi jumătate care s-a scurs de la debutul pandemiei, ne aşteptăm ca acest ciclu să revină.

Ce ne dorim este ca intensitatea acestui al patrulea val să nu fie una foarte mare. Şi atunci, aici e importantă în primul rând vaccinarea şi ne dorim ca răspunsul sistemului sanitar să fie unul rapid şi eficient şi aici e important pregătirea spitalelor”, a afirmat Ioana Mihăilă.

În ce privește tulpina indiană, dar şi numărul medicilor care au făcut scut, în prima linie, pe toată perioada pandemiei, Mihăilă spune: „La noi progresul a fost remarcabil, în sensul că, din martie, de când am început secvenţierea şi am inclus-o în Programul Naţional de Secvenţiere, începem să detectăm aceste variante.

În acest moment, secvenţierea o facem în două centre care au expertiză, pentru că am vrut, din nou, să nu facem rabat de la calitate – sunt două centre în Bucureşti care fac secvenţirea – dar partea de colectare a datelor vine de la nivelul mai multor regiuni. Reţeaua nu este încă complet dezvoltată. (…)

A fost descoperită și în România tulpina indiană

Avem şi noi tulpina indiană. Am făcut secvenţiere mai ales pentru pacienţii care au fost diagnosticaţi în Bucureşti şi în Ilfov şi acolo am descoperit mai multe cazuri”.

Ioana Mihăilă a fost numită în funcţia de ministru al Sănătăţii pe 21 aprilie 2021, din partea USR-PLUS, după ce Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîţu.

Ioana Mihăilă – fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi medic endocrinolog – este al patrulea ministru al Sănătăţii în timpul pandemiei, după Victor Costache, Nelu Tătaru şi Vlad Voiculescu.

sursa: mediafax

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate