Educație
Examene ONLINE, la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cum vor fi evaluați studenții
În încercarea constantă de a se adapta la situațiile impuse de starea de urgență și de a facilita finalizarea cu succes a anului universitar, în condiții optime și la standardele de calitate educațională asumate, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a elaborat și a aprobat, în Senatul din data de 29 aprilie 2020, procedurile operaționale care vizează organizarea și desfășurarea online a evaluării semestriale finale (examene, colocvii, verificări pe parcurs) a studenţilor, precum și a examenelor de finalizare a studiilor (licenţă/diplomă; lucrări de disertaţie; doctorat). Ambele categorii de examene se vor desfășura online, conform calendarului stabilit la începutul anului universitar.
Potrivit reprezentanților UAB, evaluarea asistată de calculator (e-assessment) va fi aplicată în vederea verificării abilităţilor cognitive şi practice. Abilităţile cognitive vor fi evaluate cu ajutorul aplicațiilor software de tip „e-testing”, pe când abilităţile practice sunt evaluate prin intermediul „e-portofolio” sau a software-urilor de tip simulare, în funcție de fiecare specializare.
Cadrele didactice pun la dispoziţia studenţilor toate resursele educaţionale în format electronic, prezentări power point, video etc., știut fiind faptul că, la UAB, încă din luna martie, de la decretarea stării de urgență, activitatea didactică s-a desfășurat neîntrerupt în sistem online, prin accesarea de către studenţi a platformelor de tip LMS (Learning Management System – sistem de management al învăţării) sau a altor platforme care permit interacţiunea cadru didactic-student şi oferă feedback operativ. Se folosesc prioritar platformele Moodle, Microsoft Teams, Zoom, configurate astfel încât funcționalitatea lor să îndeplinească toate exigențele calitative ale învățământului superior (atât din punct de vedere al infrastructurii electronice, al materialelor educaționale, cât și al strategiilor didactice utilizate).
Pentru studenţii din anii terminali cadrele didactice desfășoară și activităţi on-line de consultaţii şi recuperare, în afara programului obișnuit. Bibliotecile UAB pun la dispoziţia studenţilor materiale existente în format electronic şi asigură procesul de consiliere on-line.
Și examenele de finalizare de studii (licenţă/diplomă; lucrări de disertaţie; doctorat) se vor desfăşura on-line, în platformele electronice adecvate, susţinerea examenelor fiind înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii. Întregul circuit al documentelor (elaborare, completare, autentificare, verificare, arhivare) are suportul secretariatelor facultăţilor şi al biroului IT, documentele fiind supuse rigorilor de protejare a datelor personale (GDPR).
„Îi încredințăm pe toți studenții, masteranzii și doctoranzii UAB că se vor asigura toate condițiile pentru finalizarea adecvată a sesiunilor de examene și le recomandăm să urmeze procedurile comunicate de la nivelul secretariatelor și al decanatelor facultăților”, au transmis reprezentanții UAB.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
vineri, 01.05.2020 at 22:14
Cum sa fie evaluati ? La numar, ca la calitate n-au cum si de catre cine ! O parodie de facultate, ca si majoritatea din Romania.