Eveniment
Exemplu de implicare civică: Voluntarii din Sântimbru au curățat zona plină de gunoaie, pungi, mizerie și prezervative aruncate
Mai mulți voluntari din Sântimbru au mers și au strâns toate gunoaiele aruncate într-o zonă din proximitatea satului Dumitra. Este vorba despre o o zonă mai retrasă situată pe drumul ce leagă Ciugudul de Sântimbru, și care după ce drumul a fost refăcut a început să fie frecventată de diverse persoane.
Alba24.ro a prezentat duminică dimineață punctul de vedere al unei persoane care a observat gunoaiele aruncate, iar la scurt timp, voluntarii din Sântimbru au mers și au făcut curat în zonă.
CITEȘTE ȘI: VIDEO ȘTIREA TA: O zonă mai retrasă dintr-un sat din Alba plină de gunoaie, prezervative, pungi de fast food și multă mizerie
Cristian Popa este unul dintre voluntarii care a făcut curat în zonă și care a transmis următorul mesaj:
”Cum este o zonă într-adevăr deosebită și tot mai vizată pentru petrecerea timpului liber în rândul tinerilor din tot județul (auto, biciclete, drumeții) apar periodic și astfel de situații.
Prin VOLUNTARII ei, administrația locală din Santimbru a răspuns și va raspunde mereu prompt în a asigura curățarea locurilor cu astfel de probleme de fiecare dată când sunt identificate și semnalate.
Deși e duminica, de dimineata ne-am dus la biserica și-am multumit pentru săptamâna care-a fost și acum la amiaza, ne cerem iertare ca n-am odihnit creștinește cum ar fi trebuit…dar am răspuns și rezolvat cu bucurie.
Nadajduim spre bine!, a scris Cristian Popa pe adresa redacției alba24.ro, unde a adăugat și câteva poze cu locul curățat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
popa marcel
duminică, 08.01.2023 at 23:03
Felicitari.