Connect with us
Advertisement

Eveniment

Fără carantină pentru cei care intră în țară, sau contacții direcți ai celor confirmați cu COVID. Carantinarea, abrogată de CNSU

Publicat

Persoanele care intră în România, sau chiar cei care sunt contacți direcți ai unor persoane confirmate cu COVID nu vor mai sta în carantină. 

Mai exact, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat marți o hotărâre privind abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19.

Asta înseamnă că cei care intră în țară și nu au vaccin sau nu au certificat verde nu vor mai sta în carantină. Măsura se aplică și pentru contacții direcți: dacă o persoană din familie va fi declarată pozitiv, doar ea va sta în izolare, restul persoanelor din familie nu vor mai sta în carantină. 

Hotărârea a fost luată ca urmare a încetării stării de alertă pe teritoriul României și ridicării tuturor restricțiilor adoptate pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.

„Hotărârea Comitetul Național pentru Situații de Urgență nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă”, se arată în hotărârea adoptată marți.

Hotărârea poate fi vizualizată integral AICI

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus marți că izolarea persoanelor diagnosticate cu Covid rămâne necesară și după ridicarea restricțiilor, dar vor dispărea controalele pe care autoritățile le făceau până acum pentru verificarea respectării deciziilor de izolare.

„În ceea ce privește carantina, acolo procesul de evaluare a legislației continuă și în acest moment, pentru că este nevoie de o decizie a CNSU, și așteptăm să găsim o soluție legată de carantină, să vedem dacă ea va continua sau nu și în ce condiții”, a precizat ministrul Sănătății.

Ce măsuri dispar din noaptea de marți spre miercuri

CITEȘTE ȘI: Ce restricții dispar din data de 9 martie și ce presupune ridicarea stării de alertă. România revine la normal

  • fără mască în exterior
  • mască în interior, rămâne doar ca recomandare
  • se elimină obligativitatea certificatului de vaccinare pentru accesul în instituții publice sau la firme private
  • programul operatorilor economici revine la normal
  • se redeschid cluburile
  • se pot organiza nunți, botezuri, petreceri
  • infectații se vor izola, precum cei care au boli infecțioase, tot cu titlu de recomandare

HOTĂRÂREA nr. 16 din 08.03.2022

pentru abrogarea Hotărârii Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor

Având în vedere deciziile adoptate în cadrul şedinţei organizate în data de 04.03.2022 la nivelul Preşedinţiei României referitoare la încetarea stării de alertă pe teritoriul României şi ridicarea tuturor restricţiilor adoptate pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19,

Pentru punerea în aplicare a deciziilor adoptate şi luând în considerare regimul de publicitate al Hotărârii Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, stabilit de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Luând în considerare prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie obligaţia abrogării exprese a dispoziţiilor legale căzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte de contradictorialitate,

în temeiul prevederilor 15 alin. (4) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1 – Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 31 ianuarie 2022, se abrogă.

Art.2 – Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Stelian ion

    marți, 08.03.2022 at 23:24

    Si virusul ce zice,e de acord?Ce infecti!Acum recunoesc ca totul a fost o cacialma.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement