ACTUALITATE
Femeile de peste 45 de ani își găsesc greu de lucru. Cu ce dificultăți se confruntă doamnele, pe piața muncii
Femeile de peste 45 de ani care se află în căutarea unui loc de muncă reuşesc să-l obţină cel mai greu, arată o analiză interesantă. Vârsta este, de cele mai multe ori, cauza pentru care acestea sunt respinse la angajare, chiar dacă este rareori invocată.
Astfel, şase din zece femei cu vârsta între 20 şi 64 de ani deţin un loc de muncă în România, faţă de aproape opt din zece bărbaţi.
Aceasta subliniază că un concediu maternal, de pildă, înseamnă pierderea aptitudinilor şi are ca efect descalificarea candidatei fără a verifica mai departe această presupunere. Prin urmare, mecanismele psihologice care dictează această abordare din partea unor angajatori trebuie înţelese şi educate.
Potrivit statisticii europene, româncele sunt printre cel mai bine plasate în UE în ceea ce priveşte deţinătorii funcţiei de manageri. Ele ocupă 41% din aceste posturi, restul fiind deţinute de bărbaţi. Media europeană este de 35%.
„În ultimii ani, mediul economic reclamă din ce în ce mai mult dificultăţi în echiparea organizaţiilor cu profesionişti. Pe de altă parte, foarte mulţi angajaţi seniori sau şomeri de peste 45 de ani se plâng că nu sunt chemaţi la interviuri. În acest context, credem că se impune o analiză atentă şi obiectivă a pieţei forţei de muncă”, arată Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer al Lugera – The People Republic.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.