Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Festivalul Luminii la Alba Iulia: Obeliscul şi Poarta a III-a a Cetăţii au strălucit în lumina a peste 3.500 de lumânări

Publicat

Cercetaşii de la Centrul Local „Axente Sever” Alba Iulia au participat, sâmbătă seara, la „Festivalul Luminii”. De la ora 21.00, peste 3.500 de lumânări au strălucit în zona Obeliscului şi a Porţii a III-a a Cetăţii din Alba Iulia, pentru atrage atenţia oamenilor asupra lucrurilor mărunte. Evenimentul a avut loc simultan în 25 de centre locale din ţară.

Festivalul Luminii s-a aflat la cea de a II-a ediţie în Alba Iulia, iar cu acest prilej actorii trupei „Skepsis”, muzicieni şi artişti locali au pregătit şi mici ateliere de creaţie.

Sâmbătă, mii de lumânări au stat aprinse pentru aproximativ două ore, iar motivul este redat pe site-ul Organizaţiei „Cercetaşii României”: „Viața de zi cu zi a devenit o adevărată cursă contra-cronometru pentru cei mai mulți dintre noi. Mereu în lipsă de timp, împărțiţi între multe responsabilități, slujbă și familie, uităm cu desăvârșire de sufletul nostru, uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte.
Lumea în care trăim ne obligă să ne planificăm cu atenție fiecare clipă, pentru a reuși în ceea ce ne propunem și de multe ori uităm să ne oprim din când în când pentru a-i privi pe cei din jur, pentru a simți vântul, pentru a asculta oamenii, pentru a zâmbi la zâmbetul copiilor, pentru a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte”.

„Festivalul Luminii” a avut loc pentru prima dată în 2004, când câțiva cercetași din Cluj Napoca au încercat să amintească oamenilor de fumusețea ce se regăseşte la fiecare pas. Unindu-și forțele, au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat atunci Seara Viselor Împlinite. Clujenii prezenți au așezat pe lacul din Parcul Central aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie, cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele visele lor și dorința de a deveni realitate. Festivalul a continuat, în 2005, 2006, 2007, fiind foarte bine primit și crescând în timp, exponențial, din toate punctele de vedere, de la 200 de lumânări, la mii.
În 2008, apare pentru prima dată ideea extinderii lui, de la Cluj, la nivel naţional, fiind preluat de cercetașii din 9 orașe, printre care şi Aba Iulia.

În Alba Iulia, „Festivalul Luminii” s-a desfăşurat anul trecut în Parcul Custozza, unde albaiulienii au înşirat pe alei peste 2000 de lumânări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Bogdan Pater

    miercuri, 04.05.2011 at 20:43

    Mersi de sustinere! 🙂

  2. Pingback: Festivalul Luminii 2011 | Blogu' lu' Yeti

  3. Bogdan Pater

    sâmbătă, 11.06.2011 at 21:45

    Mersi de sustinere!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax