Connect with us
Advertisement

Eveniment

Festivalul Roman Apulum 2018: „Începuturi”, la Alba Iulia. Eveniment special, în anul Centenarului Unirii

Publicat

Şi în 2018, Alba Iulia va fi gazda unor evenimente spectaculoase, ce promit să ofere noi motive de distracţie pentru albaiulieni şi turişti. Unul dintre acestea este Festivalul Roman Apulum, care în acest an ajunge la a şasea ediţie şi se va desfăşura în perioada 27 aprilie – 1 mai. Mai mult decât atât, având în vedere că sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, în anul Centenarului evenimentul va avea o temă specială: începuturile poporului român.

Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia. Iar Alba Iulia este Capitala Marii Uniri, astfel că în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire din 1918, va fi gazda unor evenimente speciale.

Festivalul Roman Apulum se desfășoară anual în preajma zilei de 1 mai și în acest an sunt invitaţi peste 400 de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare.

Pe parcursul a cinci zile, vizitatorii vor putea trăi realitățile unei lumi demult apuse, una cu demonstrații militare romane, cu războaie între daci și romani, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri și târguri de sclavi.

Potrivit organizatorilor, sunt invitate la eveniment trupe din ţară, cum sunt Terra Dacica Aeterna din Cluj sau Geto-dacii din Moldova (Iaşi), dar şi de peste hotare: Italia, Spania, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă şi Ucraina. Gazdele vor fi reenactorii albaiulieni din Garda Apulum.

Singurul festival internaţional de profil, cel mai mare din Europa, va oferi publicului, în acest an, spectacole de reenactment menite să ilustreze începuturile poporului român.

Astfel, în fiecare zi a festivalului veţi putea vedea reconstituiri ale războaielor între daci şi romani, cu personaje relevante în istoria antică şi originile poporului român.

Detaliile organizatorice sunt în definitivare, urmând să fie stabilit programul evenimentului. Începând cu ediţia din acest an, cele care urmează vor avea, fiecare, câte o temă specială.

Festivalul Roman Apulum este o marcă a Primăriei municipiului Alba Iulia şi se va desfăşura în Cetatea Alba Carolina.

Vedeţi mai jos cum a fost ediţia 2017 a Festivalului Roman Apulum:

FOTO-VIDEO: Dacii s-au trezit „din vis în coșmar” la Festivalul Roman Apulum. Romanii și-au arătat supremația câștigând bătălia finală

FOTO- VIDEO: A început SPECTACOLUL! Paradă, demonstrații militare, lupte și târg de sclavi la FESTIVALUL ROMAN APULUM de la Alba Iulia

FOTO – VIDEO : Paradă de noapte cu torțe și lupte de gladiatori. S-a încheiat prima zi a Festivalului Roman Apulum, ediția a V-a

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Valeriu

    marți, 09.01.2018 at 07:55

    Stimate Alba24.ro sunt din Basarabia și vreau să vă întreb Am fost noi romanizați sau nu?
    Vă admir și vă iubesc și vă doresc succes și în acest an.

    • Elena Iuliana COMSA

      duminică, 04.03.2018 at 11:02

      Teoria cum ca limba latina se trage din limba daca, primeste o mare confirmare, din partea savantului, Miceal Ledwith, un confident al papei Benedict, care a avut acces la documente secrete din Biblioteca Vaticanului.

  2. Marco

    duminică, 29.04.2018 at 04:27

    Reenact/reenactment? Pe bune? Mi se pare incredibil sa faci reclama la traditiile acestui popor si sa vorbiti in englezisme.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement