Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Filelist se închide. Mesajul administratorului celui mai popular site de piraterie online din România. Motivul

Publicat

Filelist se închide. Cel mai mare și mai popular site de piraterie online (torrente) din România, se va închide la începutul anului viitor, anunță unul dintre administratorii platformei, EboLLa.

Potrivit anunțului publicat pe prima pagină a platformei, motivul pentru care Filelist se închide nu este unul de natură juridică, scrie G4Media.

Pe site, utilizatorii pot găsi link-uri către torrente, pentru a descărca ”gratuit” jocuri video, filme și seriale, muzică și softuri pentru aplicații, care în mod normal ar fi trebuit cumpărate.

Descărcările nu se fac direct de pe site, ci cu ajutorul unui program de torrente.

„Nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă ocupa de site”, a declarat administratorul. Totodată, acesta a menționat că persoana care urma să „moștenească” site-ul ar fi decedat.

Timp de 16 ani Filelist a servit ca principala sursă de conținut piratat. Platforma era privată iar accesul se făcea doar pe baza invitației.

Utilizatorii puteau găsi mii de gigabiți de jocuri, muzică sau filme pe care le puteau descărca în mod ilegal, acestea fiind în general vândute legal doar în magazinele de specialitate.

Amintim că în anul 2020 auroritățile din România au pus sechestru pe domeniul.ro al site-ului.

Filelist.ro, cel mai popular și utilizat site de tip torrent din România, a fost pus atunci sub sechestru de procurorii Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Detalii aici.

La câteva zile, trackerul a reapărut în online sub domeniul .io, care este activ și astăzi.

Noul domeniu este localizat (dedicat) în zona teritoriilor britanice din Oceanul Indian.

Filelist se închide. Mesajul administratorilor

Dragilor,

Îmi pare rău că trebuie să vă adresez acest anunț, însă aici se încheie activitatea trackerului nostru. Este important să înțelegeți și să acceptați această decizie. Deși a fost una dificilă, a fost luată în urma unor evaluări atente și din motive bine întemeiate.

Din nefericire nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă ocupa de site. Un asemenea site necesită o implicare destul de mare și prioritățile mele din viața de zi cu zi s-au schimbat în ultimii ani. Timpul este cea mai prețioasă resursă pentru noi toți iar eu am investit suficient timp aici.

Am vrut să las site-ul altcuiva, care să se ocupe de comunitate în continuare dar din păcate nu am cui să-l las. ToXiC, cel care urma să îmi ia locul nu mai este printre noi.

Responsabilitatea este mare, avem un număr imens de useri care au și date sensibile ce nu pot fi lăsate pe mâinile oricui.

Se pot face abuzuri mari și cine are puterea absolută poate decide orice cu privire la tot ce ține de comunitate, deci evident este nevoie de un om de încredere, capabil dar care să aibă și cunoștințe tehnice foarte avansate pentru a asigura securitatea userilor și buna funcționare a site-ului.

Destul de greu de găsit un asemenea om care să fie integrat aici și să împărtășească aceleași valori și să aibă aceeași dedicare de care v-ați bucurat în ultimii 16 ani.

Am decis că cel mai OK este să închid site-ul decât să risc cu asa ceva.

Îmi pare sincer rău, am investit și eu foarte multă muncă aici și mereu am avut comunitatea în suflet.

În calitate de SysOp vă mulțumesc pentru implicarea voastră activă în comunitatea noastră. Am apreciat profund contribuțiile valoroase, pasiunea pe care ați adus-o și efortul depus. FileList nu ar fi ce este astăzi fără implicarea voastră, a tuturor!

Ce se întâmplă de acum înainte?

Din momentul acesta donațiile sunt închise iar suma pe care o deținem acoperă cheltuielile pentru încă 2-3 luni de zile.

În acest timp vă puteți încă bucura de site, puteți descărca ce aveți nevoie de aici și puteți să vă postați mesajul de rămas bun în topic.

După ~3 luni, undeva prin ianuarie 2024, site-ul se va închide definitiv.

Cu dragoste și prețuire, EboLLa

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax