Actualitate
Finalul conferinței ”Managementul Carierei”, ediția a II-a, la Alba Iulia: O manifestare cu un bilanț promițător
În perioada 5 – 6 noiembrie s-a derulat, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, cea de a doua ediție a conferinței „Managementul Carierei”, unde speakeri de renume și modele de urmat în dezvoltarea unei cariere profesionale au vorbit celor peste 500 de persoane prezente despre dezvoltare, evoluție și succes în carieră.
Deși se află la doar a doua ediție, formatul acestei manifestări a început să prindă contur și să își segmenteze un public țintă, format din studenți, elevi în anii terminali, angajați și angajatori, organisme publice, interesate de ceea ce înseamnă dezvoltare personală și management al carierei.
După prima zi a conferinței, în care speakerii Marius Ghenea, Nicușor Ruiu, Cezar Grigoriu și Cristian Onețiu au susținut prezentări în fața celor prezenți, bilanțul a fost unul peste așteptări, lucru dovedit de receptivitatea publicului prezent și solicitările unor agenți publici și privați de a se implica în organizarea celei de a treia ediții, care se va derula în anul următor.
A doua zi a conferinței, conform programului, a constat în derularea a trei workshop-uri, respectiv: ”Primul pas spre cariera mea!”, ”Managementul Carierei începe încă din liceu și din facultate!” și ”Convergențe calitative ale învățământului superior în domeniul economic cu piața muncii”. Toate cele trei teme propuse au suscitat interesul celor prezenți, singurele constrângeri au fost cele legate de timp, care s-a dovedit a fi insuficient pentru dezbaterile ulterioare pe care le-au generat.
Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC-UAB), coordonat de către conf.univ.dr. Larisa Dragolea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia și Consiliul Județean Alba și s-a bucurat de susținerea Centrului Europe Direct Alba Iulia, Fundației PAEM Alba, Vertical Graphic, Asociația CREDE – Centrul de Resurse pentru Educație, Dezvoltare și Excelență, Urban Construct Transilvania, Complex Astoria, Emilia Szuszmann – Consilier educațional, Golf Hotel Pianu, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Fundația Comunitară Alba, Alumni UAB, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.
Organizatorii aduc mulțumiri co-organizatorilor, partenerilor implicați, participanților, drd. ec. Lucian Emilian Docea pentru moderarea de excepție a întâlnirii reprezentanților Universității cu angajatorii, Conducerii Universității, echipei de voluntari, Biroului de Imagine și Marketing al UAB, Biroului IT, Centrelor funcțional administrative din UAB: Centrul pentru Învăţământ la Distanţă, Frecvenţă Redusă şi Formare Continuă, Centrului de Relații Internaționale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News