Connect with us
Advertisement

Actualitate

Finanţarea programelor de sănătate, preluată de CNAS doar de la 1 ianuarie 2015. Casa nu are resursele umane necesare

Publicat

Finanţarea programelor naţionale de sănătate publică va fi preluată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) de la Ministerul Sănătăţii doar de la 1 ianuarie 2015, potrivit unui proiect de ordonanţă al MS. Termenul iniţial a fost 1 august 2014.

Această modificare este necesară, deoarece, în prezent, procesul descentralizării serviciilor de sănătate nu a fost finalizat, fapt care nu permite asigurarea resurselor umane la nivelul structurilor administrative din subordinea CNAS necesare pentru preluarea implementării, coordonării, monitorizării şi evaluării programelor naţionale de sănătate publică, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, efectuarea acestui transfer în timpul exerciţiului bugetar al anului curent ar putea genera disfuncţionalităţi majore în asigurarea unui mecanism financiar funcţional care, pe de o parte, să asigure închiderea obligaţiilor de plată înregistrate prin angajarea bugetului Ministerului Sănătăţii, iar pe de altă parte să asigure fondurile necesare finanţării programelor transferate.

Totodată, timpul insuficient pentru elaborarea şi aplicarea unor noi hotărâri ale Guvernului României şi a normelor tehnice subsecvente, precum şi pentru încheierea unor noi contracte de finanţare a programelor naţionale de sănătate cu toţi funizorii de servicii medicale implicaţi în derularea acestora, ar putea conduce la disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative, cu consecinţe medicale, sociale, mediatice şi politice, se mai spune în notă.

Astfel, având în vedere vacanţa parlamentară, precum şi legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, Ministerul Sănătăţii a propus ca soluţie legislativă prorogarea termenului de intrare în vigoare a prevederilor referitoare la programele naţionale de sănătate din OUG nr. 2/2014 de la 1 august 2014 la 1 ianuarie 2015, perioadă în care Parlamentul va analiza cererea de reexaminare şi va decide în consecinţă.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement