Actualitate
Florin Roman: Alba va fi unul din puținele județe din țară cu ventilator mecanic la fiecare pat ATI din spitalele COVID
Florin Roman, liderul deputaților PNL a anunțat că vor fi achiziționate 25 de ventilatoare mecanice pentru spitale din județul Alba.
”În cursul zilei de luni, după o întrevedere pe care am avut-o în calitate de parlamentar de Alba, la Ministerul Sănătății, cu ministrul Nelu Tătaru și secretarul de stat, Andrei Baciu, au fost semnate filele bugetare pentru achiziția a 25 de ventilatoare mecanice la nivelul județului Alba. Urmare a ordinului de ieri, în prima faza vor fi achiziționate 13 ventilatoare mecanice la Blaj și 10 la Alba Iulia, în spitalele COVID care tratează cazuri grave și simptomatice.
Am solicitat sprijinul ministrului sănătății, dr. Nelu Tătaru, în vederea achiziționării acestor ventilatoare, ceea ce înseamnă acoperirea fiecărui pat ATI din cele două spitale cu ventilator.
Practic, urmare a discuțiilor de astăzi, Ministerul Sănătății a găsit resursele financiare pentru ca ambele spitale să demareze procedurile de achiziție publică.
Câte un ventilator ajunge și la spitalul Abrud și la cel din Aiud, pregătite ca unități suport.
În total vorbim de o alocare de circa 2,3 milioane de lei, cota de participare a CJ Alba și CL Blaj fiind de 10%.
Odată finalizate aceste achiziții, Alba va fi unul din puținele județe din țară cu ventilator mecanic la fiecare pat ATI. Tot în cadrul discuțiilor cu ministrul Sănătății, am ridicat problema unei testări mai substanțiale, cu sprijinul directorului DSP Alba, Alexandru Sinea, ce va fi anunțată în zilele următoare și pentru care avem întregul sprijin”, a transmis Florin Roman.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News