Fondurile de pensii private au ajuns la 227,5 miliarde de lei la finalul lunii mai. Creștere de 37% față de aceeași dată din 2025
Activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au atins, la finalul lunii mai 2026, valoarea de 227,5 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres.
Cifra reprezintă o creștere de 37% față de nivelul înregistrat în aceeași lună a anului 2025.
Peste 8,5 milioane de români, participanți la Pilonul II
Conform statisticii ASF, la sfârșitul lunii mai 2026, numărul participanților la fondurile de pensii private obligatorii a ajuns la 8.532.898 de persoane.
În luna mai 2026, contribuțiile încasate de fondurile de pensii au totalizat 2,09 miliarde de lei, iar contribuția medie per participant a fost de 453 de lei.
Unde investesc fondurile de pensii banii
Potrivit ASF, investițiile fondurilor de pensii administrate privat sunt orientate predominant către active românești, denominate în lei. Aproximativ 95% din portofoliu este format din instrumente locale, majoritatea fiind titluri de stat sau acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB).
Structura completă a activelor, la finalul lunii mai 2026, arată astfel:
- Titluri de stat - 145,39 miliarde de lei (63,9% din total)
- Acțiuni - 63,13 miliarde de lei (27,7% din total)
- Fonduri de investiții - 7,76 miliarde de lei (3,4% din total)
- Obligațiuni corporative - 7,63 miliarde de lei (3,4% din total)
Ce fonduri de pensii funcționează în cadrul Pilonului II
În prezent, sistemul de pensii private obligatorii din România este administrat prin intermediul a șapte fonduri active:
- Aripi,
- AZT Viitorul Tău,
- BCR,
- BRD,
- Metropolitan Life,
- NN,
- Vital.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)