Fostele închisori comuniste ar putea fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ce spune Ministrul Culturii
Fostele închisori comuniste - Sighet, Piteşti, Jilava, Râmnicu Sărat şi Făgăraş ar putea fi înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri că a avut o discuţie aplicată privind iniţierea demersurilor oficiale în acest sens.
„Fostele închisori comuniste - Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, sunt locuri simbol, păstrătoare ale memoriei victimelor regimului totalitar.
În cursul zilei de ieri (n.r. marți, 20 februarie), am avut o discuție aplicată privind inițierea demersurilor oficiale pentru înscrierea lor în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Astfel, ne asigurăm că fostele închisori comuniste nu vor fi uitate, că vor fi păstrate și puse în valoare, că se vor menține în timp ca spații ale memoriei, învățării și reflecției.
Ministerul Culturii, prin efortul Institutului Național al Patrimoniului și al partenerilor implicați, a pregătit foaia de parcurs, cu obiectivele științifice și administrative concrete pentru completarea în conformitate cu cerințele UNESCO a dosarului de înscriere in Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO”, a transmis Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)