Eveniment
Fostul șef al DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureșan, s-a pensionat. Acesta a primit recent restanțe salariale de 1,4 milioane de euro
Fostul șef al DIICOT Alba Iulia, procurorul Ioan Mureșan, cel care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, s-a pensionat. Reamintim că acesta a primit peste 1,4 milioane de euro de la statul român. Este vorba despre restanțe salariale actualizate cu inflația și dobânda actuală, mai exact, restanțe în valoare de 7 milioane de lei.
Decretul privind eliberarea din funcția de procuror a lui Ioan Mureșan din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul teritorial Alba Iulia a fost semnat de președintele Iohannis pe 20 decembrie.
Cei peste 1,4 milioane de euro au fost dați lui Mureșan pentru perioada în care acesta a fost suspendat din funcția de șef al DIICOT Alba Iulia. Este vorba despre o perioadă de aproape zece ani, între 17 iulie 2014 și 22 aprilie 2024.
Mureșan a fost trimis în judecată alături de un alt fost procuror DIICOT și un polițist, de către Direcția Națională Anticorupție, pentru anchetarea abuzivă a comisarului Berbeceanu.
După ani întregi de la momentul trimiterii în judecată, prin hotărârea ÎCCJ din 22 aprilie 2024 toți inculpații au fost achitați. Singurul care mai era suspendat din funcție la momentul respectiv era ex-procurorul Ioan Mureșan.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News