Connect with us
Publicitate

Actualitate

Fostul șef ANOFM Silviu Bian, eliberat condiţionat pentru că a dat „dovezi temeinice de îndreptare“. Lucrarea sa științifică, contestată de DNA

Publicat

silviu bianFostul șef al Agenţiei Naţionale Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian, condamnat la 6 ani de închisoare pentru luare de mită, ar urma să fie eliberat condiţionat pentru că a „avut o comportare foarte bună” şi „a dat dovezi temeinice de îndreptare”. Judecătoria Deva a decis eliberarea condiţionată a condamnatului în 12 septembrie 2017, dar hotărârea a fost contestată de DNA.

Citește și Decizie favorabilă pentru Silviu Bian, la cererea de eliberare condiționată. Lucrarea scrisă în penitenciar de fostul șef ANOFM, convingătoare pentru judecători

Potrivit instanţei de judecată, din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 2.192 zile, Silviu Bian a executat efectiv, până la data discutării în comisie, 1.203 de zile, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 145 zile şi 115 zile arest preventiv el a executat două treimi din pedeapsa la care a fost condamnat.

„Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare, instanţa, apreciază că, acesta poate să beneficieze de dispoziţiile privind liberarea condiţionată înainte de executarea integrală a pedepsei. Acesta a avut o conduită bună, nu a săvârşit abateri disciplinare pe perioada detenţiei, a fost stăruitor în muncă, a participat la multiple activităţi educaţionale şi psihologice şi nu a mai beneficiat de alte liberări condiţionate până în prezent. A beneficiat de un câştig în cuantum de 30 de zile, în ceea ce priveşte perioada considerată ca executată, ca urmare a scrierii unei lucrări, în cursul anului 2015”, se afirmă în motivarea hotărârii de la instanţa din Hunedoara.

Lucrarea prezentată de Silviu Bian se numeşte ”Impactul Migraţiei asupra Pieţei Forţei de Muncă din România”. Lucrarea a apărut în 2015, la editura Altip din Alba Iulia și a fost coordonată de profesorul Sorin Briciu de la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a solicitat respingerea cererii de eliberare condiţionată, contestând faptul că lucrarea respectivă ar fi fost scrisă de acesta.

„Această lucrare ştiinţifică, există în materialitatea ei, însă planează suspiciuni legate de faptul că ar fi fost scrisă de petentul condamnat. În primul rând, nici petentul condamnat şi nici unitatea de penitenciar nu pot furniza instanţei, manuscrisul lucrării. Or, este de notorietate, faptul că, o lucrare ştiinţifică nu se poate elabora în lipsa unor notiţe. Pe de altă parte, pe lângă notiţe, petentul ar fi trebuit să aibă la îndemână, în unitatea de detenţie şi lucrări ştiinţifice, în baza cărora să elaboreze lucrarea. (…) Astfel, cum petentul condamnat a relatat la termenul anterior, în celula sa nu există biblotecă. În aceste condiţii, rezultă că această lucrare nu provine de la condamnat”, a spus procurorul.

Decizia definitivă în dosar va fi pronunţată în perioada următoare de Tribunalul Hunedoara.

Bian a fost condamnat în 2014, după ce DNA l-a acuzat că a primit mită în mod repetat, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, peste 250.000 de euro pentru a debloca cofinanțarea unor programe, din fonduri europene. Acesta a fost și vicepreșetinte al PNL Alba.

sursa: adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate