Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat, în perioada 18-22 mai 2026, o acțiune în județ pentru prevenirea și combaterea faptelor din domeniul protecției animalelor, dar și pentru informarea cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 50 de proprietari de animale și au fost oprite în trafic 12 autovehicule care transportau animale, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Publicitate

În urma controalelor efectuate, au fost constatate 22 de abateri contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare totală de 25.720 de lei.

De asemenea, în această perioadă, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități preventive și de informare, la care au participat peste 300 de copii din cadrul unităților de învățământ din Bărăbanț, Micești, Petrești, Săsciori și Sebeșel.

Activitățile au avut ca principal obiectiv promovarea unui comportament responsabil față de animale și dezvoltarea spiritului civic în rândul celor mici.

Publicitate