Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: ADR Centru pregăteşte oraşele din regiune pentru implementarea strategiilor de dezvoltare prin proiecte europene

Publicat

Foto-Conf-Internationala-ADR_C (6) Soluțiile optime, dar și exemplele de bune practici în privința utilizării resurselor europene pe baza Politicii regionale și de coeziune 2014-2020 au constituit temele de bază ale Conferinței internaționale organizate la Alba Iulia cu tematica ”Dezvoltarea Urbană Inteligentă”.

Conferința cu participare internațională, privind principiile pe care se bazează procesul de dezvoltarea urbană inteligentă, organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cooperare cu Primăria municipiului Alba Iulia și cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia s-a încheiat joi după-amiaza. Peste 220 de persoane au participat la cele două zile de lucrări.

Foto-Conf-Internationala-ADR_C (11) Importanța evenimentului, la nivel regional, dar și național, este subliniată de faptul că au fost prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene, de la Directoratul privind Dezvoltarea Regională și cel privind Energia (DG Regio și DG Energy), dar și reprezentanți din partea MDRAP sau ai unor Agenții de nivel național. În cadrul celor cinci secțiuni de lucru au fost dezbătute aspecte importante privind cele mai bune soluții de dezvoltare urbană inteligentă.

Din partea DG Regio, Koen Delanghe a subliniat că, în perioada de programare 2014-2020, prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene, statele membre vor beneficia de un sprijin important pentru a realiza investiții direcționate spre dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și eficiență energetică, astfel încât să contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei EUROPA 2020. Pe de altă parte, Andreea Străchinescu, şefă de unitate în cadrul DG Energy a precizat că este foarte importantă abordarea integrată a problemelor de la nivelul unui oraș, cu accent pe competitivitatea energetică și pe aprovizionarea fluentă cu energie, ținând cont și de eficientizarea consumurilor, deoarece majoritatea consumatorilor, dar și cei mai mari, dintr-un anumit areal, se regăsesc în mediul urban.

Foto-Conf-Internationala-ADR_C (1) ”Suntem consecvenți menirii noastre de a sprijini comunitățile din Regiunea Centru în găsirea celor mai bune soluții pentru utilizarea fondurilor europene. Acesta a fost și scopul de la care am pornit în organizarea acestui eveniment: cel de a utiliza eficient fondurile europene, de a explica, în primul rând pentru specialiști, dar și pentru publicul larg, că fondurile ajută la dezvoltarea regiunilor, dar și a orașelor. Exemplele din actuala perioadă se văd deja în orașele Regiunii, dar se pune tot mai pregnant problema dezvoltării pe baza unor strategii coerente, pentru urbanizare pe termen lung. Orașele românești nu sunt dezvoltate la fel, iar problemele lor sunt diverse. De aceea asistăm municipalitățile să-și definească bine principiile pe care vor realiza noi proiecte având ca sursă de inspirație cele mai bune soluții și practici de la nivel european. Acum este anunțată public lansarea axelor de finanțare prin POR 2014-2020 și vorbim concret cu partenerii noștri despre sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, despre sprijinirea dezvoltării urbane durabile, despre sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, dar și despre îmbunătățirea mediului urban, inclusiv prin conservarea, protecția și valorificarea durabila a patrimoniului cultural. Aceasta Conferință este cel mai important eveniment de informare și dezbatere pentru viitorii beneficiari al Programului Operațional Regional 2014-2020”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru, vorbind despre acest important eveniment organizat de ADR Centru.

O parte importantă a sprijinului financiar acordat regiunilor din România, prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020 este direcționată spre dezvoltarea urbană, deoarece autoritățile administrației publice locale și județene vor putea accesa finanțările disponibile pe cel puțin 8 din cele 12 axe prioritare ale programului. Reprezentanții orașelor din Regiune, dar și întreaga țară, participanți la eveniment, au fost informați cum să abordeze într-un mod integrat și inteligent problemele precum eficiența energetică, mobilitatea urbană, problemele de sărăcie și excluziune socială a periferiilor etc.

Foto-Conf-Internationala-ADR_C (4) În cadrul Conferinței au fost susținute prelegeri de către 34 de personalități și experți în dezvoltare urbană de la nivel european, al ministerelor, agențiilor și instituțiilor cu atribuții în acest sens de la nivel național, precum și specialiști în administrație de la nivelul autorităților publice locale și regionale. Astfel, experiența lectorilor, dobândită în ultimii ani, a permis participanților și invitaților să-și contureze cadrul în care vor fi pregătite viitoarele proiecte finanțate din surse europene.

Ultima zi a manifestării a fost dedicată dezbaterilor privind identificarea soluțiilor inteligente pentru eficiența energetică a orașelor, prin Planurile de Acțiune pentru Energie Durabilă (PAED), dar și prin prisma contractelor de performanță energetică, pentru eficientizarea consumurilor în clădiri și pentru iluminatul public. S-a discutat despre Strategia Naţională privind Schimbările Climatice şi implicaţiile acesteia pentru dezvoltarea urbană, dar și despre modul cum este abordată eficienţa energetică în oraşele mici şi mijlocii din Thuringia. În plus, un punct distinct a fost cel referitor la crearea și funcționarea în Regiunea Centru a primului observator energetic din România, instrument important în sprijinul APL pentru realizarea PAED, derulat prin proiectul ”Observatorul ANERGO” al Agenției Locale a Energiei Alba.

Foto-Conf-Internationala-ADR_C (5) În paralel, au fost dezbătute teme privind valorificarea durabilă a patrimoniului istoric și cultural, cu exemplificări de la nivelul municipalităților din Sibiu, Sfântu Gheorghe, Alba Iulia și Râșnov. Prezentările românești au fost conexate cu experiența germană sau maghiară în domeniul industrializării orașelor și al dezvoltării urbane. Despre SMART City, sau despre principiile de dezvoltare urbană durabilă, prin valorificarea inteligentă a patrimoniului cultural şi istoric, au conferențiat inclusiv reprezentanți ai Ordinului arhitecților din România, respectiv conf. univ. dr. Gabriel Pascariu – Universitatea de Arhitectura Ion Mincu din București.

Chiar dacă temele discutate timp de două zile de cei peste 220 de participanți la Conferința organizată de ADR Centru ar putea părea prea științifice pentru publicul larg, analiza lor și crearea legăturilor între proiectele care vor fi pregătite de administrația publică locală este foarte importantă, deoarece în acest fel se răspunde cerințelor europene privind dezvoltarea pe principii bine planificate și în concordanță cu Strategiile elaborate, astfel încât cetățenii să observe imediat creșterea calității vieții și să beneficieze cât mai ușor de rezultatul acestor inițiative publice.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement