Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: Asociaţia React promovează egalitatea de şanse în Alba Iulia. Meseriile „de bărbați” şi „de femei” – mit sau realitate?

Publicat

DSC_0427 Asociaţia React, una dintre cele mai mari organizaţii neguvernamentale din ţară, a organizat la Alba Iulia seminarul „Meseriile „de bărbați” şi „de femei” – mit sau realitate?”. Evenimentul, parte a proiectului „Femeia de astăzi pentru societatea de mâine”, a adus în discuţie importanţa depăşirii prejudecăților care ne pot limita alegerile profesionale, îndreptându-ne spre domenii care ne plac mai puţin sau chiar deloc.

Stereotipurile cresc şi se dezvoltă încă din primele zile de viaţă ale fiecăruia dintre noi. Ajungem să conştientizăm că suntem femei sau bărbaţi în jurul vârstei de trei ani şi ne construim întregul scenariu al vieţii în funcţie de factorii care întăresc diferenţele dintre noi şi genul opus. Studiile arată că stereotipurile generează nemulţumiri atât în rândul femeielor, cât și al bărbaților și descurajează dorinţa de a promova în funcţii ce implică mai multă autoritate (pentru femei) sau mai multă interacţiune cu publicul şi flexibilitate (pentru bărbaţi).

REACT_Alba-Iulia-2703 „Stereotipurile de gen afectează statutul personal şi profesional al femeilor din România şi, implicit, şansele lor pe piaţa muncii. Accesul la educaţie, sănătate, dezvoltare profesională trebuie asigurat tuturor membrilor comunităţii- femei şi bărbaţi în egală măsură” – a declarat Anca Ştefan, preşedinta Asociaţiei React.

Asociaţia React, premiată cu 13 premii de excelenţă naţionale şi internaţionale, dezvoltă proiecte care aduc schimbări în sănătate, educaţie, dezvoltare comunitară şi economie socială pentru a contribui la o dezvoltare armonioasă a societăţii româneşti.

Seminarul organizat la Alba Iulia este parte a proiectului “Femeia de astăzi pentru societatea de mâine”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în Oameni! Proiectul vizează şi femeile din regiunile Sud Vest Oltenia şi Bucureşti Ilfov, cărora asociaţia le oferă cursuri gratuite de formare profesională, sprijin în găsirea unui loc de muncă şi mentorat în dezvoltarea unei afaceri.

Asociaţia React a fost creată în 2006 pentru a veni în sprijinul actorilor societăţii civile prin proiecte ample, durabile, cu impact în comunităţile vizate și are, în prezent, 5 sucursale în care lucrează mai mult de 50 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. Mai multe detalii despre Asociația React și despre proiectele pe care le realizează găsiți pe www.asociatiareact.ro, e-mail: andreea.rotaru@asociatiareact.ro sau telefon: 021 315 45 32.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement