Connect with us
Advertisement

Blaj

FOTO: Blajul din bronz. Cum arată macheta tactilă a municipiului, amplasată în Piața 1848

Publicat

O machetă tactilă realizată din bronz, cu legenda în română, engleză şi în Braille, iluminată pe timpul nopţii, care oferă o panoramă a „Micii Rome”, cu marcarea principalelor obiective turistice, a fost amplasată în Piaţa 1848 din Blaj.

„Începând din această primăvară, municipiul Blaj beneficiază de o machetă tactilă, o adevărată carte de vizită pentru un oraş turistic! (…).

Oferă o panoramă a Blajului, iar principalele 20 de obiective ale oraşului, inclusiv cele aflate în curs de realizare, sunt marcate, pentru a veni în ajutorul turiştilor care ne vizitează comunitatea”, a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, primarul Gheorghe Valentin Rotar, citat de Agerpres.

Potrivit edilului, macheta reprezintă o investiţie comună realizată de Primăria municipiului Blaj şi Clubul Rotary Blaj, în valoare de 270.000 de lei, fiind proiectată de un studio din Cluj.

Ea este realizată din bronz şi are dimensiunile de 1,30 metri x 1,70 metri, fiind iluminată pe timpul nopţii.

Legenda de pe machetă conţine informaţii disponibile în limbile română şi engleză, precum şi în alfabetul Braille, fiind accesibilă pentru nevăzători.

Fiind conectată la o aplicaţie de tip „Smart technology”, prin scanarea codurilor QR turiştii şi localnicii au posibilitatea să se conecteze la toate informaţiile de interes public, disponibile pe noul site oficial al oraşului.

„Macheta tactilă a municipiului Blaj este un proiect inovativ unic în zona Blajului, care pune în valoare obiectivele turistice ale oraşului, integrând elementele de istorie cu cele ce ţin de dezvoltarea contemporană a comunităţii, cu rolul de a promova potenţialul Blajului în ţară şi în lume!”, a adăugat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Lucrarea a fost realizată de Prototype Studio SRL din Cluj-Napoca.

Una dintre machetele din bronz ale orașului Alba Iulia

În judeţ mai există două astfel de machete în Alba Iulia, dar nu au legendă în Braille şi nici nu sunt iluminate.

Foto: Gheorghe Valenitn Rotar

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement