Actualitate
FOTO: Casa Căsătoriilor din Blaj a intrat în reparaţii. Investiţie de peste 400.000 de lei pentru tinerii care vor să-şi unească destinele

Casa Căsătoriilor funcționează în prezent într-un imobil de sine stătător în incinta Primăriei Municipiului Blaj. Alături de funcțiunea principală, clădirea mai adăpostește și birouri din cadrul Direcției buget, impozite și taxe locale.
“Din păcate clădirea în care se oficiau până acum cununiile civile era una în totală antiteză cu momentul celebrat. Încăperile mici, luminozitatea redusă, mobilierul vechi și lipsa funcționalității ne-au făcut să luăm decizia de a introduce această clădire pe lista prioritaților imediate”, a declarat primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Autorităţile au luat decizia de începere a lucrărilor în această perioadă pentru că în sezonul cald oficierea cununiilor civile se face în aer liber, în Parcul Avram Iancu.
Lucrările de reabilitare au început în data de 5 august și se vor derula pe perioada a trei luni, termenul de finalizare fiind 5 noiembrie 2014. Valoarea totală a investiției este de 416 000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News