Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Ce poți vedea la Ansamblul Bisericii Reformate din Ighiu, în drum spre Iezer sau Piatra Craivii. Monument construit la 1781

Publicat

Ansamblul Bisericii Reformate din Ighiu este un monument mai puțin cunoscut în județul Alba, dar foarte important.

În drumul spre Iezerul Ighiel sau spre Piatra Craivii, merită măcar o scurtă oprire, dacă nu o vizită dedicată, fiind situat în centrul istoric al comunei. 

Integrabil stilistic barocului târziu şi rococo-ului, a fost construit între 1781-1783, pe locul unei biserici de piatră din secolul al XIII-lea, edificată de coloniștii sași din sat (aduși în jurul anului 1206).

Din vechiul ansamblu a supravieţuit o parte din incinta fortificată, databilă în secolele XV-XVI, cu bastionul de la intrare, încorporat într-o construcţie din 1712.

Vezi și FOTO-VIDEO: Peisaj de poveste, în Alba. Iezerul Ighiel, cel mai mare lac de baraj natural pe calcare din România

În cimitirul din jurul bisericii odihneşte marele savant preiluminist Bód Péter (1712-1769), care a deţinut la Ighiu calitatea de preot-paroh și a fost unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Transilvaniei din secolul al XVIII-lea.

Biserica se află în centrul satului, fiind înconjurată de rămășițele fortificației din secolul al XV-lea, din a cărei structură mai persistă câteva elemente gotice.

Astfel, bastionul de intrare și poarta gotică sunt încadrate într-o construcție cu etaj edificată în 1712. Incinta fortificată adăpostește și și clădirea parohiei reformate (edificate în 1485).

Materialul de construcție este piatra de Ighiu, din care au fost ridicate atât fortificațiile, cât și biserica.

Vorbind despre biserică, aceasta este formată dintr-o navă centrală mare, două nave laterale mai înguste un sanctuar hexagonal spațios și un cor decorat cu o balustradă sculptată în stilul barocului vienez.

Amvolul. Foto: Turismighiu.ro

Interiorul este bogat decorat în stil predominant baroc. Acolo se află un amvon de marmură și o orgă monument istoric realizată de Johan Han Tânărul în anul 1796.

VIDEO: Sat dacic și parc de aventură la Ighiu. Planuri pentru o nouă destinație de weekend, la mică distanță de Alba Iulia

Monumentele istorice din comuna Ighiu:

  • Castelul Eszterhazi, Șard
  • Ansamblul bisericii reformate fortificate Ighiu (1781-1783)
  • Biserica ortodoxă „Cuvioasa Paraschiva „, Ighiu (1724)
  • Biserica ortodoxă ” Cuvioasa Paraschiva „, Ighel (sec XVIII)

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement