Actualitate
FOTO-VIDEO: Concursul de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”, ediţia 2016. Întrebările la care au avut de răspuns elevii şi liceele calificate în finală
Din ce an este datată Pianta d`Alba Iulia, care era numele călăului lui Horea şi Cloşca sau cum se numeşte fotograful Unirii de la 1918 sunt câteva dintre întrebările la care au avut de răspuns elevii din echipele de la cinci licee din Alba Iulia care s-au întrecut luni dimineaţa, la Sala Unirii, în semifinala celei de a V-a ediții a concursului pe teme de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”. Au concurat pentru cele patru locuri din finală şi premii în valoare de 12.000 de lei.
Pentru cele patru locuri din finală s-au înscris cinci licee albaiuliene: Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ștefan”, Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian”, Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” și Liceul de Arte “Regina Maria”.
Echipele fiecărui liceu, formate din câte patru elevi, au avut de răspuns la 20 de întrebări despre istoria oraşului Alba Iulia. Fiecare întrebare a fost reprezentat un punct, astfel încât rezultatele au fost următoarele:
Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: 17 puncte
Liceul de Arte “Regina Maria” Alba Iulia: 20 puncte
Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia: 12 puncte
Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” şi Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” au obţinut punctaj egal (6 puncte), fiind necesare două etape suplimentare de baraj.
Echipele de la Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, Liceul de Arte “Regina Maria”, Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Simion Ștefan” şi Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” vor participa în etapa finală a concursului, joi, 21 aprilie, de la ora 10.00, în Sala de Bal de la Alba Mall. Vor avea de răspuns la 40 de întrebări, concepute de istoricii Liviu Zgârciu și Tudor Roșu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Din cele cinci licee care s-au înscris anul acesta, doar Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan” și Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” nu au câștigat până acum concursul, potrivit organizatorilor.
Cele patru echipe calificate în finală vor fi recompensate cu premii în valoare de 12.000 lei, oferite de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Concursul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi are drept scop creșterea interesului elevilor pentru istoria orașului Alba Iulia, dar și promovarea patrimoniului cultural și istoric local.
Vezi şi FOTO – VIDEO Elevii de la Liceul de Arte „Regina Maria”, câştigătorii concursului de istorie „Alba Iulia, Cealaltă Capitală”, ediţia 2015
Foto: Daniel BLOSS
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News