Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO | Congresul extraordinar al PNL: Cinci liberali din Alba, membri în forurile de conducere a partidului. Veizi modificările din statut

YouTube video

Publicat

Liberalii s-au întrunit vineri, la București, într-un Congres extraordinar, pentru a adopta modificările la statutul PNL și pentru a convoca reuniunea ordinară în care va fi aleasă următoarea conducere a partidului. Şedinţa continuă şi sîmbătă, cu desemnarea noii conduceri PNL. Din Alba, la Congres participă 5 reprezentanți de drept ai organizației județene și încă 27 de membri desemnați în cadrul Delegației Permanente.

UPDATE: Potrivit noului statut adoptat, PNL Alba va fi reprezentat în Delegaţia Permanentă de patru membri: deputaţii Călin Potor şi Dan Simedru, Simion Creţu şi Florin Roman. Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu va face parte din Biroul Politic Central.

Delegația Permanentă a PNL Alba a stabilit lista delegaților organizației județene la Congres. Cei 5 reprezentanți de drept sunt: Teodor Atanasiu, senator PNL de Alba și membru în Delegația Permanentă la nivel național a PNL, deputații PNL de Alba, Călin Potor și Dan Coriolan Simedru, vicepreședintele PNL Alba, Simion Crețu, în calitate de reprezentant al organizației județene, precum și Florin Roman, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

În urmă cu două săptămâni, liderul PNL, Teodor Atanasiu, a anunțat că organizația din Alba va propune două organisme de conducere centrală a PNL, unul pentru deciziile strategice și unul pentru deciziile rapide. Citiți AICI declarația lui Teodor Atanasiu.

Delegaţia Permanentă a PNL a adoptat joi modificările la Statutul partidului, printre care se numără înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte şi suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 31. De asemenea, Delegaţia Permanentă a liberalilor propune Congresului alegerea conducerii PNL pe listă.

Congresul PNL a adoptat, vineri, modificările propuse la Statutul PNL de către Delegaţia Permanentă, cu 1424 de voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”.

Călin Popescu Tăriceanu a solicitat vineri modificarea Statutului PNL prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului şi a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidenţiabilului.

Cele două amendamente propuse vineri de Tăriceanu nu au fost supuse votului Congresului de către preşedintele PNL, Crin Antonescu.

YouTube video

„În prima zi a congresului s-a dezbătut noul statut ce prevede unele modificări privind formele de organizare şi funcţionare ale structurilor de conducere centrale şi locale. Mâine vor ave aloc alegerile pentru noua echipă de conducere a PNL, care, pe lângă postul de preşedinte introduce un nou post de vicepreşedinte. De asemenea, vor fi aleşi de către congres, cei 31 de vicepreşedinţi ai PNL, dintre care 15 vicepreşedinţi executivi şi secretarul partidului”, a declarat Simion Creţu, delegat PNL Alba.

Proiectul de statut prevede, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, existenţa a trei organisme de conducere: Congresul, Delegaţia permanentă şi Biroul Politic Naţional.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că propunerea de Statut este una eficientă şi perfect democratică, punctând că nu poate fi vorba de deficit de democraţie în acest document. Pe de altă parte, alte voci de la vârful PNL s-au pronunțat mai degrabă împotriva noului statut.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. ion

    vineri, 22.02.2013 at 17:25

    sper sal duca la culcare pe adormitul,ca nu are nici o sansa la presidentie!!!!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement