FOTO: Cum arată Cetatea Colțești, după renovare. Două obiective turistice reintră în circuitul turistic, după recepția lucrărilor
Cetatea Colțești și Conacul Thorotzkay-Rudnyanszky din Colțești intră din nou în circuitul turistic, după o renovare care a costat aproximativ 2 milioane de euro.
Lucrările au fost recepționate vineri. Cele două obiective importante pentru județul Alba au fost incluse într-un amplu proces de renovare și punere în valoare.
Foto: Szilárd Levente Deák-Székely
Contractul de finanțare a fost încheiat în toamna anului 2022, iar lucrările au început, după proiectare, un an mai târziu, potrivit informațiilor Alba24.
Foto: Szilárd Levente Deák-Székely
Primarul din Rimetea: Am dorit ca Cetatea Colțești să poată fi admirată, înțeleasă și cunoscută
”Prin acest proiect, am dorit să facem mai mult decât să consolidăm niște ziduri. Am dorit să salvăm o parte din identitatea locului.
Am dorit ca Cetatea Colțești să poată fi admirată, înțeleasă și cunoscută nu numai de locuitorii noștri, ci și de cei care vin aici din România și din străinătate.
Investiția, realizată cu sprijinul fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență, reprezintă un efort financiar și administrativ important.
Pentru reabilitarea și punerea în valoare a Cetății Nobiliare Colțești au fost alocate peste 9,6 milioane de lei.
Dar valoarea adevărată a acestei investiții nu se măsoară doar în lei. Valoarea ei se măsoară în ceea ce lăsăm în urmă.
Lăsăm în urmă un monument mai bine protejat. Lăsăm în urmă un obiectiv turistic important. Lăsăm în urmă o parte din istoria noastră, transmisă mai departe într-o formă demnă de generațiile viitoare.
Rimetea și Colțeștiul au fost întotdeauna locuri în care patrimoniul și peisajul au format împreună o identitate unică.
Cetatea nu poate fi privită separat de satul Colțești, de casele tradiționale, de peisajul cultural al zonei, de istoria familiei Thoroczkay și de întreaga moștenire istorică a Văii Trascăului. De aceea, restaurarea cetății reprezintă și o investiție în viitorul comunității.
Ne dorim ca oamenii care vor veni aici să nu vadă doar o ruină restaurată, ci să descopere o poveste.
Povestea unui loc. Povestea unei cetăți.
Mulțumim echipei de proiectare, specialiștilor, arheologilor, inginerilor, constructorilor și tuturor celor care au lucrat, uneori în condiții dificile, pentru ca acest proiect să devină realitate.
Mulțumim reprezentanților instituțiilor care au sprijinit proiectul și tuturor celor care au contribuit la obținerea și implementarea finanțării” a transmis primarul din Rimetea, Szilárd Levente Deák-Székely.
Lorincz Helga, fost viceprimar al municipiului Aiud, în prezent consilier local a scris și ea despre lucrări.
”Recepția Cetății Szent Ilona din Colțeşti și a conacului Rudnyánszky s-a efectuat cu succes.
Două clădiri total dărăpănate revin astfel în circuitul turistic și în același timp ne amintesc de trecutul glorios al zonei.
De astăzi se poate vizita cetatea, punctele de belvedere construite sunt cele mai înalte din zonă (pe lângă cele naturale), asigurând o vizibilitate panoramică superbă.
Mulțumiri domnului primar pentru munca depusă, doamnei Hegedus Csilla- fost secretar de stat MIPE, pentru tot ceea care a făcut și face pentru a salva moștenirea construită, proiectanților și constructorilor!” a transmis Lorincz Helga.
FOTO: Szilárd Levente Deák-Székely
Lucrările au constat în îndepărtarea selectivă a vegetaţiei existente care s-a extins peste obiectiv, punerea în siguranţă, reabilitarea şi protejarea ruinelor existente în stadiul în care sunt, amenajarea accesului și a traseelor interioare de vizitare. Acestea au fost executate de o firmă din Cluj-Napoca.
Foto: Szilárd Levente Deák-Székely
Pe lângă lucrările propriu-zise de reabilitare a monumentui istoric, s-au construit scări şi platforme de acces, un sistem de parapeţi şi balustrade.

Proiectul a inclus și amenajarea Conacului Thorotzkay - Rudnyanszky din Colțești ca punct de informare turistică - centru de informare și spații expoziționale.
Cetatea Colțești, o istorie de peste 700 de ani
Cetatea Colțești - în maghiară Torockóvár - oferă o priveliște extraordinară cu o deschidere amplă spre Piatra Secuiului și Colții Trascăului.
Aceasta a fost construită a fost în 1296 de contele Thoroczkay din Trascău. Destinația a fost cetate locuibilă şi de refugiu.
A fost ridicată pe un deal stâncos, cu două pante abrupte, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu.
Calcarul, materialul utilizat pentru întreaga construcție a clădirii, a fost ușor de găsit în zonă, toate componentele arhitecturale ale cetății fiind construite pe stâncă.
În anul 1470, cetatea a fost confiscată de regele Matias Corvin şi dată voievodului Transilvaniei. În 1510 a revenit nobililor de Trascău (Thoroczkay), iar în 1514 a fost devastată de ţăranii conduşi de Gheorghe Doja.
În 1703, a fost distrusă de către trupele imperiale austriece conduse de generalul Tiege (Lobonţi).
Construcția includea două turnuri legate cu zid fortificat. În partea de nord, turnul-donjon era înalt de 20 de metri și avea cinci niveluri.
Altă clădire din cetate era „Palatul”, în partea de sud, cu o curte interioară. Cetatea mai avea o clădire, cu trei încăperi.
Vezi și FOTO-VIDEO: Cetatea Trascăului de lângă Colțești, un loc feeric învăluit în mister. Povestea fortăreței construite pe o stâncă
Astăzi se mai păstrează o bună parte din zidurile incintei şi cele două turnuri laterale. Cetatea este înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice ale judeţului Alba.
Foto: Szilárd Levente Deák-Székely
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)