DSC_1057 Poliţiştii din Alba au sărbătorit, alături de copii, 1 Iunie, prin concursuri, jocuri şi activităţi recreative.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, Compartimentului de  Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, s-au întâlnit cu sute de copii, în Piaţa Cetăţii din municipiu.

Publicitate

Copiii au participat la concursuri de biciclete şi desene, au primit diplome, cadouri şi dulciuri şi au intrat în dialog cu poliţiştii.

La Şcoala Gimnazială din Zlatna, 150 de preşcolari şi şcolari din oraş  şi-au demonstrat talentul, în cadrul concursului de desene pe asfalt intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”.  La final, copiii au primit premii, diplome şi dulciuri, oferite cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba.

În această zi specială, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba le urează tuturor copiilor să fie fericiţi, să aibă o copilărie lipsită de incidente, să crească frumoşi şi sănătoşi şi le adresează un sincer „La mulţi ani!”

Publicitate