Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Discuţii pe teme administrative între primărie şi directorii şcolilor din Alba Iulia. Probleme cu personalul de curăţenie şi facturi mari la utilităţi

Publicat

Reprezentanţii Primăriei Alba Iulia continuă analiza situației administrative a unităților de învățământ din oraş, cu o serie de întâlniri organizate cu conducerile unităților de educație. Se încearcă identificarea de soluții pentru problemele administrative ale unităților de învățământ preșcolar, școlar și liceal din Alba Iulia.

Miercuri, conducerea Primăriei Alba Iulia a invitat pentru prima serie de astfel de discuții conducerea a 11 unități educaționale: Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Colegiul Tehnic „DorinPavel”, Școala „Vasile Goldiș”, Școala „Mihai Eminescu”, Școala „Ion Agârbiceanu”, Școala „Avram Iancu”, Gădinița nr. 12, Grădinița nr. 11 și Grădinița nr. 13.

Tema centrală de discuții a fost cea de administrare: de la utilități la curățenie, de la pază la modul de organizare a activității de învățământ. În general reprezentanții unităților școlare au semnalat insuficiența personalului pentru întreținere/curățenie și probleme legate de furnizorii de utilități (energie electrică și gaz metan): facturi a căror valoare a crescut foarte mult în urma unor intervenții ale furnizorilor în rețeaua unității școlare.

Au fost abordate și probleme investiționale aflate în curs de implementare sau necesare pentru anul în curs și anii viitori.

Întâlnirile de acest gen vor continua cu alți conducători de unități școlare, dar și cei care au fost deja prezenți pentru a se putea asigura un grad cât mai ridicat de confort în şcoli şi calitate în procesul administrativ.

„Suntem interesaţi să avem unităţi educaţionale de prim rang atât în ceea ce priveşte pregătirea copiilor noştri, a educaţiei, cât şi al confortului şi dotărilor. Primăria este un partener de dialog al directorilor de şcoli şi un investitor direct în suportul tehnic necesar educării generaţiilor ce ne urmează. Nu tolerăm risipa, neglijenţa sau indolenţa administrativă pentru că aceasta se va răsfrânge în mod direct în calitatea actului educativ şi al comportamentului pe care copiii îl deprind la şcoală” a declarat Voicu Paul, viceprimarul municipiului Alba Iulia.

Analiza situației administrative a unităților de învățământ a fost declanșată în urma inspecției derulate în week-endul trecut de către primarul Mircea Hava și viceprimarul Voicu Paul. Aceștia au constatat o serie de deficiențe în procesul de administrare a unităților de învățământ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate