Eveniment
FOTO: Două locuri de joacă din Alba Iulia au fost complet refăcute. Rămân însă închise, pentru limitarea răspândirii Covid
Două locuri de joacă din municipiul Alba Iulia au fost complet refăcute. Au fost înlocuite modulele de joacă existente cu unele noi, de calitate superioară, iar investiția urmărește asigurarea condiţiilor pentru petrecerea timpului liber al copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 12 ani.
„Îmi doresc să-i revăd pe cei mici în parcurile de joacă din municipiu petrecându-și fericiți timpul în aer liber, în locurile lor preferate. Și, pentru acel moment în care situația o va permite, vreau ca locurile de joacă să fie pregătite pentru a-i primi, din nou. Ne preocupă modernizarea parcurilor de joacă și întreținerea lor, vrem să-i știm în siguranță pe copii, iar lucrările se derulează conform calendarului investițional”, a transmis Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia
În această intervenție asupra locurilor de joacă s-au refăcut spațiile pentru copii din proximitatea Liceului cu Program Sportiv (strada B.P. Hașdeu) cu o suprafață de aproximativ 695 mp și cel din cartierul Ampoi 3 (strada Arieșului) cu o suprafață de 1.390 mp. Investiția a presupus și creșterea gradului de siguranță a celor mici prin realizarea de împrejmuiri și, în perioada imediat următoare, vor fi amplasate și mijloace de supraveghere video.
Modulele de joacă conțin tobogane, turnuri, platforme de legătură, balansoare, bănci, figurine pe arc și au fost furnizate de către DUPEX SRL în cadrul contractului semnat în 11 septembrie 2020 cu o valoare de 403.149,39 lei. Termenul de finalizare a investițiilor este mijlocul lunii noiembrie 2020.
Calitatea materialelor utilizate conferă rezistență, siguranță în exploatare, durabilitate, nu prezinte porțiuni tăioase, iar îmbinările sunt realizate conform normelor în materie.
În această perioadă utilizarea modulelor de joacă nu este permisă, conform normelor de sănătate pentru limitarea extinderii infecției cu noul coronavirus.
Citește și Echipamente noi pentru două locuri de joacă din Alba Iulia. Investiție de peste 360.000 de lei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
jos masoneria
duminică, 01.11.2020 at 18:48
Chiar nu-ti este rusine bai neomarxistule sa-ti arogi munca altei administratii locale care chiar a facut ceva pentru Alba Iulia? Da-te draq de faggot… Nici nu stiu cum de te mai primeste parintele la biserica pe care o frecventezi duminica cand tu si partidul tau sunteti aparatori ai comunitatii LGBT si doriti distrugerea BOR!