Connect with us
Advertisement

Administrație

FOTO: Emil Boc şi Anca Boagiu au deschis lucrările la tronsonul II de autostradă Orăştie – Sibiu. Vezi cum arată nodul rutier Lancrăm

Publicat

Deschiderea oficială a lucrărilor la tronsonul II de autostradă Orăştie – Sibiu s-a desfăşurat marţi, în prezenţa unor oficialităţi de la Centru. Au fost invitaţi premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Acest segment de autostradă va fi foarte util în zona Sebeş, pentru redirecţionarea traficului greu şi a celui de tranzit, permiţând astfel decongestionarea circulaţiei în oraş şi evitarea blocajelor.

Potrivit declaraţiilor deputatului PDL Clement Negruţ, lucrările au început încă din luna octombrie, unul dintre cele două „noduri” importante în acest proiect fiind în zona Benzinăriei „Iviniş”, la intrare în Sebeş şi ieşire din Lancrăm, ce va face legătura dintre DN1 şi autostradă. Tot aici a fost organizat şi punctul de şantier.

Termenul final pentru terminarea lucrărilor la autostrada Orăştie – Sibiu este 17 aprilie 2013, iar segmentul din zona Sebeş ar trebui să fie finalizat în 2012. Licitaţia pentru executarea lucrărilor a fost câştigată de firma „Straco Grup” Bucureşti, în asocierea cu societatea proiectantă „Studio Corona” Italia.

Date tehnice şi financiare:

Segmentul de autostradă Orăştie – Sibiu are o lungime totală de 82 de kilometri, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 470 milioane euro. Din acesta, tronsonul 2 aferent zonei Sebeş, de la km 24+110 la km 43+855, de 19 km reprezintă o valoare de proiect de 377.780.208,81 lei. Tronsonul 2 începe de la kilometrul 24+110, cu nodul rutier Sebeş Vest, se continuă în direcţia vest-est, la intersecţia cu DJ 106K, după care se înscrie în spaţiul dintre linia ferată Sibiu  – Vinţu de Jos şi DN1 -DN7. Finalul segmentului de autostradă este la intersecţia DJ 106I, lângă Cunţa, de unde începe lotul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu. În secţiune transversală, autostrada asigură desfăşurarea traficului rutier pe 2 benzi a câte 3,75 m lăţime pe sens plus o bandă de staţionare de urgenţă de 2,5 m lăţime. Platforma autostrăzii are o lăţime totală de 26 de metri. Cele două sensuri sunt despărţite de o zonă mediană de 3 metri lăţime.

UPDATE, Ora 10.50: Oficialităţi, jurnalişti, parlamentari, primari, mai mulţi reprezentanţi ai firmei de construcţii a segmentului de autostradă aşteaptă sosirea delegaţiei oficiale.

UPDATE, Ora 11.08: Delegaţia oficială a ajuns în zonă cu un elicopter. Este prezent premierul Emil Boc, ministrul Transporturilor Anca Boagiu. Aceştia au făcut mai multe declaraţii reprezentanţilor presei, au inspectat zona.

„Câți kilometri de autostradă a făcut guvernarea 2004-2008? 5 kilometri. Pe câți kilometri se circulă astăzi? Se circulă pe 90. Vor mai fi gata încă 32 pe Arad – Timişoara şi vom avea până la sfârșitul anului 122 de kilometri de autostradă pe care se circulă, asta înseamnă că s-au investit bani corect în infrastructură şi în locuri de muncă. Să nu mai vorbesc de aceste şantiere care s-au deschis. Eu spun ce se circulă. Nu mai vorbesc de centurile ocolitoare. Acestea sunt dovezi clare, directe, că am avut o politică clară de susţinere a investiţiilor”, a declarat Emil Boc. Premierul a reamintit că, odată cu finalizarea acestui tronson, va fi rezolvată problema aglomeraţiei din Sebeş: „o să fie rezolvat acest coşmar”.

UPDATE, Ora 11.35: Oficialii de la Bucureşti au plecat de la Lancrăm, tot cu elicopterul. Ministrul Anca Boagiu era aşteptată, marţi, în jurul orei 12.15, la inaugurarea lucrărilor la segmentul de autostradă Orăştie – Sibiu, din judeţul Hunedoara, lotul 1.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement