Voluntarii Fundaţiei Comunitare Alba au organizat joi, de la ora 18.00, a cincea ediţie a evenimentului „Fabrica de Bucurii”. Prin această acţiune, organizatorii și-au dorit să strângă fonduri pentru programele YouthBank și Genius, programe care susțin liceenii și inițiativele lor în comunitate, prin acordare de burse, dar nu numai. Albaiulienii care au dorit să facă o faptă bună, au putut dona jucării până în ziua evenimentului, la standul special amenajat în holul din centrul comercial Alba Mall. Licitația însă, nu a strâns foarte multă lume, iar autoritățile nu prea s-au înghesuit să apară la eveniment. Cu toate acestea, cei prezenți au participat la licitație și s-au putut delecta cu un superb concert de colinde susținut de Gheorghe Beldean, cunoscut publicului sub numele de „Gino”, cu expoziția de artă culinară a chef-ului Cosmin Toma, dar și cu un moment de dans.
Publicitate
Evenimentul „Fabrica de Bucurii” a debutat cu o întărziere de o jumătate de oră, participanții fiind nevoiți să înțeleagă faptul că autoritățile „se lasă așteptate”. Deși inițial a stărnit interesul puținor oameni, la nici 30 de minute de la începerea evenimetului, toate scaunele din holul mall-ului erau ocupate. Adunați de la mic la mare, toți cei prezenți s-au declarat încăntați de concertul de colinde a lui Gino, dar și de ideea de a participa la o licitație de jucării, în urma căreia fondurile vor fi donate în sprijinul tinerilor liceeni din comunitate. Prețurile jucăriilor scoase la licitație au variat de la 20 la 200 de lei. Indiferent dacă au optat pentru animăluțe de pluș sau păpuși, fiecare participant a plecat acasă mulțumit sufletește și mai împăcat, că a reușit să facă o faptă bună în preajma Crăciunului. Cu toate acestea, nici un reprezentant al autorităților locale nu s-a înghesuit să participe la evenimentul caritabil.
Publicitate
De la eveniment nu au lipsit însă invitații speciali, Chef Cosmin Toma – concurent Top Chef, care a prezentat o expoziție culinară în imagini, Ionuț Ionescu, finalist la emisiunea televizată „Dansez pentru tine” și Școala de dans „Life is Dance”.
De asemenea, în holul complexului Alba Mall, a fost amenajat și un stand de felicitări de sărbători și calendare de buzunar, care au putut fi cumpărate de la voluntarii fundaţiei.
Persoanele care au participat la licitație și au cumpărat jucării, au opţiunea să aleagă şi destinatarii cadourilor. Pot trimite informaţiile necesare pe adresa contact@fundatiacomunitaraalba.ro, astfel încât jucăriile să ajungă la copiii cărora doresc să le facă o bucurie de sărbători.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin
De 4 ani Sava a iesit din politica, asa ca lasati-l in pace, puneti mana si faceti si voi ceva bun pentru tineri si comunitate, ca de comentatori si "binevoitori" de doi lei e plin targul.
C
constatare19 decembrie 2013
Culmea ca nu au venit autoritatile ca in fiecare an acest eveniment e o campanie mascata a PDl unde protagonistul principal e ***** portocaliu, Dorin Sava..
Comentarii (2)