Abrud
FOTO: Hotărâre de ultimă oră privind instalarea containerelor modulare pentru pacienții COVID-19, în Alba. Unde sunt amplasate
Șase containere modulare destinate triajului și tratării persoanelor infectate cu COVID-19 au fost instalate de pompierii militari, vineri, în curtea spitalului din Abrud, urmând ca sâmbătă să ajungă aici cel de-al șaptelea container, iar un altul să fie instalat la spitalul din Câmpeni.
Reamintim că inițial, toate cele 8 containere trebuiau să fie amplasate la spitalul din Abrud, însă, în urma unei analize făcute de autoritățile din județ, s-a luat decizia ca unul dintre acestea să fie trimis la Câmpeni.
”În urma unei analize efectuate la nivelul Prefecturii județului Alba, condusă de domnul prefect Nicolae Albu, la care au participat Inspectorul Șef al ISU Alba, col. Guia Adrian și Directorul DSP Alba, domnul Sinea Alexandru, s-a luat decizia relocării containerelor modulare ajunse în județ cu sprijinul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, astfel:
– 6 containere modulare, au fost instalate de pompierii militari, astazi, in curtea spitalului Abrud, containere care vor deservi in triajul si tratarea pacienților diagnosticati cu nou coronavirus SARS-COV-2. Containerele dispun fiecare de 4 paturi.
– alte 2 containere vor fi instalate in decursul zilei de maine, cate unul pentru Spitalele din Abrud si Cimpeni”, informează reprezentanții ISU Alba.
Aceștia precizează că transportul containerelor s-a realizat cu ajutorul unor operatori economici din judetul Alba care au dorit să-și păstreze anonimatul.
”Pe această cale dorim să le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și s-au implicat în buna desfășurare a misiunilor”, transmite ISU Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News